Companii

Hotelurile de lux ajung să renunţe la o stea pentru congresele medicilor. Copos s-a declasificat primul

Câteva zeci de evenimente medicale s-au organizat de la începutul anului până în prezent

Autor: Mirabela Tiron

18.04.2012, 20:27 6978

Hotelul de cinci stele Crowne Plaza din Bucureşti, deţinut de omul de afaceri George Copos, a cerut declasificarea la patru stele, ceea ce îi permite găzduirea unor evenimente organizate de jucătorii din farma, conform unor surse din piaţă. În mod oficial, conducerea hotelului spune că decizia a fost luată pentru repoziţionare.

"Ca urmare a dorinţei noastre de a ne repoziţiona pe piaţă în funcţie de standardul InterContinental Hotels Group, care plasează brandul Crowne Plaza la nivel «upscale», am solicitat la Ministerul Turismului acordarea certificatului de clasificare de 4 stele ca nivel de confort pentru toate camerele de tip standard", a declarat pentru ZF Franz Rattenstetter, directorul general al hotelului.

Dacă la începutul anului pe site-ul Ana Hotels, care deţine hotelurile Crowne Plaza şi Athenee Palace Hilton, se prezentau cele două hoteluri ca fiind unităţi de cinci stele, acum Crowne Plaza apare ca un hotel de patru stele. Şi pe site-ul internaţional de rezervări booking.com, hotelul Crowne Plaza este prezentat ca fiind clasificat la patru stele.

Cu toate acestea, Crowne Plaza continuă să fie prezentat pe alte siteuri ca un hotel de cinci stele.

De exemplu, pe site-ul seebucharest.ro, administrat de Primăria Municipiului Bucureşti, hotelul continuă să fie prezentat ca unul de cinci stele. Hotelul lui Copos de pe bulevardul Poligrafiei face parte din lanţul hotelier internaţional Intercontinental. În alte ţări hotelurile care au brandul Crowne Plaza sunt clasificate la patru stele. Diferenţa dintre un hotel de patru stele şi unul de cinci stele o reprezintă serviciile oferite dar şi facilităţile din camere.

Hotelul Crowne Plaza operează 164 de camere. Omul de afaceri Copos declara că aşteaptă anul acesta încasări de 6,5 mil. euro la Crowne Plaza.

Reprezentanţi de la alte hoteluri din Bucureşti susţin că managementul Crowne Plaza a cerut declasificarea pentru a prinde contracte cu producători de medicamente sau reprezentanţi din farma, care nu organizează evenimente la hoteluri de cinci stele.

"Nu este permisă organizarea de evenimente (inclusiv cazarea profesioniştilor din domeniul sanitar) la hoteluri de cinci stele pentru evenimente organizate de către membrii ARPIM-Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente. Această restricţie se referă la evenimentele organizate în România. Episodul de divertisment prin conţinutul şi caracterul său nu trebuie să prejudicieze imaginea industriei farmaceutice. Prevederile prezentei secţiuni se aplică atât evenimentelor iniţiate de către un membru ARPIM, cât şi celor organizate în România de către societăţile profesionale şi sponsorizate de către unul sau mai mulţi membri ARPIM", scrie în codul etic postat pe site-ul ARPIM la rubrica "evenimente şi ospitalitate".

Contactat de ZF, Dan Zaharescu, directorul ARPIM, susţine că acest cod etic al asociaţiei reglementează actul de promovare medicală. Prevede organizarea de evenimente medicale doar în hoteluri clasificate până la maxim patru stele, fiind excluse cele de cinci stele.

"Se încearcă evitarea organizării de evenimente medicale (congrese, seminarii, conferinţe) în hoteluri de lux, de cinci stele. Prevederea a intrat în vigoare de anul acesta, deşi recomandarea exista încă din 2009. Această prevedere a apărut pentru a respecta standarde rezonabile de imagine. În urma acestei prevederi nu se mai sponsorizează evenimentele care au loc la hoteluri de cinci stele", a declarat el.

Dan Zaharescu a mai spus că bugetele de sponsorizare pentru un eveniment de anvergură naţională sau internaţională, de exemplu un congres pe o anumită temă medicală, ajung chiar şi la 10.000-15.000 de euro, evenimentul fiind organizat la un hotel de patru stele. În medie pentru un eveniment medical suma alocată se ridică la 2.000-3.000 de euro, potrivit reprezentantului ARPIM.

Potrivit hotelierilor din Bucureşti, cele mai multe solicitări de evenimente vin din industria farma şi cea medicală, aceştia fiind clienţii cei mai activi. Câteva zeci de evenimente medicale s-au organizat de la începutul anului până în prezent.

De exemplu, la un hotel de patru stele din Capitală au avut loc puţin peste 100 de evenimente pe lună în primul trimestru, cele mai multe fiind organizate pentru industria farma.

Întrebat de ZF dacă la hotelul Crowne Plaza s-au organizat evenimente, Dan Zaharescu a declarat că anul acesta a fost găzduit un congres foarte important la acest hotel, cu participanţi din străinătate, însă congresul s-a ţinut după ce hotelul opera deja la patru stele.

În Bucureşti sunt circa 11.000 de camere în hoteluri, din care 2.000 de camere sunt clasificate la cinci stele, circa 4.500 la patru stele, aproape 2.700 la trei stele, iar restul la două şi o stea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO