Companii

IKEA vrea să alimenteze magazinul din Băneasa cu energie solară

Autor: Roxana Petrescu

15.09.2010, 23:26 62

Suedezii de la IKEA, cel mai mare retailerlocal de mobilă din punctul de vedere al vânzărilor, au început săfacă studiile pentru ca pe viitor să-şi poată alimenta operaţiuniledin România numai din energie regenerabilă.

Deşi în prezent cea mai bine dezvoltată energie verde este ceaeoliană, opţiunea IKEA se îndreaptă, cel puţin pentru piaţa locală,spre panouri solare.

"Am început studiile privind realizarea unei investiţii care vapermite asigurarea necesarului de energie pentru operaţiunilelocale ale IKEA prin intermediul energiei solare. Ţinând cont deconsumul nostru, este posibil să avem nevoie de circa 20.000 depanouri solare, dar încă nu avem datele finale privind aceastăinvestiţie, fiind în stadiul realizării studiului", spune CornelOprişan, retail manager al IKEA România. Reprezentantul IKEA nu aprecizat unde ar putea fi amplasată viitoarea investiţie, acestafiind un alt detaliu care este în prezent studiat.

Strategie globală

Măsura pe care grupul o adoptă în România nu este întâmplătoare,ci face parte din strategia IKEA la nivel global care intenţioneazăsă-şi susţină toate activităţile utilizând numai energieregenerabilă.

Spre exemplu, săptămâna trecută, Financial Times consemna faptulcă IKEA finalizase achiziţia a şase parcuri eoliene, cu ocapacitate cumulată de 45 MW, localizate în nordul şi sud-vestulGermaniei, cea mai importantă piaţă pentru IKEA.

"IKEA a declarat că va face şi alte investiţii în energie solarăşi eoliană în contextul în care urmăreşte ca tot necesarul său deenergie să vină din surse regenerabile", scriau jurnaliştii de laFinancial Times.

Pe blogul Asociaţiei Europene a Energiei Eoliene se arată căachiziţia din Germania vine în completarea achiziţiei a patruparcuri eoliene pe care IKEA le-a cumpărat din Franţa, astfel că înprezent grupul suedez operează 52 de turbine eoliene.

În Suedia de exemplu, IKEA îşi alimentează operaţiunile prinenergie geotermală.

"Parcurile din Germania asigură destulă energie pentru 17magazine IKEA şi în total firma poate să-şi asigure acum 10% dinnecesarul de consum prin energie eoliană", mai precizează sursacitată.

Pornind de la aceste date, ar rezulta că, în medie, un magazinIKEA ar avea nevoie de o capacitate instalată de circa 2,6 MW. Cuminvestiţiile în energie solară sunt aproape de două ori mai scumpefaţă de cele în parcuri eoliene, investiţia din România s-ar putearidica astfel la circa 8 milioane de euro, doar pentru magazinulprin care retailerul este prezent local, cel din Băneasa,Bucureşti.

"Pentru nevoile noastre de consum, nu avem nevoie de un parceolian. Nu face sens. De aceea ne-am orientat către partea deenergie solară", mai spune Oprişan.

Cine mai vrea verde

Mai multe companii, atât locale, cât şi internaţionale, au făcutpasul către energia regenerabilă, fie pentru a-şi asigura necesaruldin surse verzi, fie că o astfel de investiţia făcea sens cuactivele pe care firma respectivă le deţinea.

De exemplu, Google, gigantul internet, a investit la începutulacestui an în două ferme eoliene localizate în Statele Unite cu ocapacitate instalată de 169,5 MW, după cum arată informaţiilepublicate de Asociaţia Europeană a Energiei Eoliene.

Pe piaţa locală, Petrom, cea mai mare firmă din România şisingurul producător de petrol şi gaze din ţară, a făcut anul acestapasul spre energia verde, achiziţionând un parc de 45 MW înDobrogea în care va investi 100 de milioane de euro. Compania nu seva alimenta din energia produsă din acest parc, dar ţinând cont defaptul că firma construieşte o centrală mare pe gaze, investiţia înenergie eoliană face sens.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma MoaroTrading, care opera anul trecut magazinul IKEA, a înregistrat anultrecut o cifră de afaceri de 70 mil. euro. Recent, magazinul dinBăneasa a fost preluat de IKEA de la omul de afaceri PuiuPopoviciu, care a adus franciza în România în 2007. Dincolo demagazinul din Băneasa, retailerul de mobilă spune că este îndiscuţii pentru achiziţia de terenuri, atât în Bucureşti, cât şi înprovincie, suprafaţa minimă căutată pentru un nou magazin fiind de7-8 hectare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO