Companii

Impactul pandemiei asupra industriei HoReCa: Cifra de afaceri din acest sector a scăzut cu 35% în 2020, depăşită doar de industria de evenimente, iar pierderile cumulate ale hotelurilor şi restaurantelor s-au triplat

Autor: Roxana Rosu

10.06.2021, 11:52 127

Cifra de afaceri din industria HoReCa a scăzut cu 35% anul trecut, la 17,9 miliarde de lei, pe fondul restricţiilor impuse de pandemie, iar pierderile cumulate ale companiilor active în acest sector s-au triplat, la 2,3 miliarde lei, faţă de 710 milioane lei în 2019, arată o analiză realizată de platforma Termene, pe baza situaţiilor financiare raportate de companiile din România.

Practic,  doar industria de evenimente, grav afectată de pandemie, a înregistrat o scădere mai mare decât operatorii din HoReCa, cu un declin total de 38% în 2020 faţă de 2019.

În acelaşi timp, numărul de angajaţi din hoteluri şi restaurante s-a redus de la 186.000, la finele lui 2019, la 150.000, o scădere de 19%.

În cazul companiilor care au terminat anul 2020 pe plus, profitul net cumulat la nivel de industrie a scăzut cu 46%, la 2,49 miliarde de lei, de la 4,6 miliarde lei cu un an înainte.  

Industria ospitalităţii este sectorul care a înregistrat cea mai mare creştere a pierderilor nete în anul 2020, de 220%, fiind urmată de industria de evenimente (creştere a pierderilor nete cu 169% în 2020 faţă de 2019) şi de sectorul informaţiilor şi al comunicaţiilor (81%), potrivit analizei Termene. 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO