Companii

Impetum Group: Care sunt principalele măsuri legislative pentru sprijinirea companiilor afectate de răspândirea COVID-19 şi cum pot fi aplicate

Adrian Lotrean, senior partner Impetum Group şi CITR.

Adrian Lotrean, senior partner Impetum Group şi CITR.

Autor: Alina-Elena Vasiliu

27.03.2020, 13:51 162

Guvernul va trebui să adopte şi alte măsuri de sprijinire a mediului de afaceri, pe lângă cele anunţate deja, pentru a evita o criză economică severă, sunt de părere oficialii Impetum Group, un grup care gestionează companiile aflate în dificultăţi financiare. Extinderea pandemiei de COVID-19 la nivel global şi declararea stării de urgenţă în numeroase ţări europene, dar şi în România, declanşează efecte în lanţ, dificil de controlat în mod unilateral de către mediul de afaceri românesc.

„Avem o echipă multidisciplinară de specialişti care urmăresc în timp real toate aceste modificări legislative. Astfel, menţinem informaţi cei peste 500 de antreprenori şi manageri din businessurile în care suntem implicaţi prin companiile Impetum Group. Observăm schimbările în interacţiunea zilnică cu start-up-uri, companii în dificultate, companii în etapa de maturizare. Măsurile adoptate au grade diferite de aplicabilitate în funcţie de companie, de aceea este critică interpretarea corectă a acestora şi adaptarea lor permanentă de către autorităţi la mediul de business, care se schimbă de la o zi la alta”, spune Adrian Lotrean, senior partner Impetum Group şi CITR.

Măsurile adoptate au în vedere companiile destabilizate, companiile sănătoase care nu sunt afectate de spectrul consecinţelor pandemiei – ca măsură de prevenţie – dar şi companiile aflate în proceduri de restructurare (reorganizare, concordat preventiv, restructurare prin OG6).

Impetum a centralizat măsurile anunţate până acum de guvern şi le-a clasificat în funcţie de tipul de companii cărora se adresează.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO