• Leu / EUR4.7560
  • Leu / GBP5.4872
  • Leu / USD4.2421
Companii

Importurile de benzină s-au dublat în cinci ani, iar rafinăriile se închid

Importurile de benzină s-au dublat în cinci ani, iar rafinăriile se închid

Foto Octav Ganea

Autor: Roxana Petrescu

6 sep 2012 420

Importurile de benzină şi motorină s-au dublat în volume în intervalul 2007-2011, România ajungând să plătească pe carburanţii făcuţi peste graniţă 1,2 miliarde de euro anul trecut, aproape triplu faţă de nivelul din 2007.

În acest timp, rafinăriile locale au fost închise una după alta, din zece unităţi de rafinare doar trei mai funcţionează azi. Cea mai mare escaladare a importurilor a avut loc în­ce­pând cu 2010, an din care Arpechim, una dintre rafi­năriile controlate de Petrom, a fost trasă pe linie moartă.

Între timp, un român a ajuns să plă­tească pe un litru de motorină mai mult decât un luxemburghez, deşi câştigul său net este de opt ori mai mic. Acesta nu este însă singurul motiv prin care se explică ascensiunea importurilor de benzină şi motorină pentru că în ciuda închiderii Arpechim, în România încă se produc suficienţi carburanţi pentru a acoperi cererea locală. Unele companii petroliere, aşa cum este Rompetrol de exemplu, exportă aproape jumătate din tot ceea ce produce local, în timp ce unii traderi preferă să se alimenteze numai cu carburanţi importaţi.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7560
Diferență: -0,0441
Ieri: 4.7581
Azi: 4.2421
Diferență: 0,362
Ieri: 4.2268
Azi: 5.4872
Diferență: -0,1528
Ieri: 5.4956
Azi: 4.1644
Diferență: 0,376
Ieri: 4.1488