Companii

Ina Center şi Privilege devin parfumerii Marionnaud până la sfârşitul anului

Ina Center şi Privilege devin parfumerii Marionnaud până la sfârşitul anului
11.08.2010, 23:54 3349

"Transformarea va avea loc în două etape. Iniţial vom schimbanumele Ina Center în Marionnaud by Ina pentru a nu pierde dinrenumele pe care Ina l-a construit pe piaţa românească, fiindprintre primele parfumerii deschise aici, şi apoi vom trece labrandul Marion­naud. Pentru magazinele Privilege cred că schimbareanu va crea probleme, deoarece nu are puterea numelui pe care îl areIna. Vom face rebranding direct", a declarat pentru ZF SoranaGeorgia, care a preluat funcţia de country manager al companiei înurmă cu două luni jumătate.
În iulie anul trecut, Ina Internaţional şi Privilege Internaţional,deţinute în proporţie de 51% de compania franceză MarionnaudParfumeries, restul de 49% de acţiuni aparţinând omului de afacerielen George Georgandas, au fost preluate de AS Watson, prinintermediul Marion­naud Germania. La rândul său AS Watson faceparte din grupul Hutchison Whampoa cu sediul central în Hong Kong.Tranzacţia, a cărei valoare nu a fost făcută publică, a cuprinsmagazinele din România, Ungaria, Cehia, Ungaria şi Polo­nia, multedintre acestea fiind rebranduite.
Până în luna mai, Eugen Bartha ocupa poziţia de director general alcelor două companii la nivel local. "Am fost recrutată odată cuLiana Cristea, care ocupă acum postul de CFO. La ora aceastaatribuţiile sunt împărţite în trei, practic este un mini-board. Eumă ocup de partea de vânzări, de marketing, logistică, Eugen Barthade partea de cumpărări, iar Liana Cristea de partea financiară şiIT", spune Georgia. Împreună vor implementa noile strategii.

Magazine open-space
Schimbarea de brand planificată de noua conducere la nivel localare un termen scurt, "poate până la sfârşitul anului", dar procesulare nevoie şi de acordul pro­prietarilor de spaţii comerciale.Deasupra biroului actualului country manager atârnă hartamagazinelor Ina şi Privilege, punctată cu albastru şi roşu. Întoată ţara sunt 24 de magazine Ina şi 29 de magazine Privilege, darmulte zone sunt neacoperite de cele două culori, drept pentru careîn paralel cu schimbarea numelui, compania va căuta şi oportunităţide extindere în oraşe ca Deva, Sibiu, Baia Mare sau SatuMare.
Conceptul de magazin pe care l-a avut până acum Ina Center şiPrivilege este "anacronic", în opinia Soranei Georgia. Tipultradiţional de prezentare a produselor, la rafturi în spatele unortejghele nu se mai pliază astăzi pe noul concept. Noile magazineopen-space vor da posibilitatea consu­matorului să testezeprodusele. "Businessul acesta este foarte senzorial, dacă nu miroşiun parfum, nu poţi să-l cumperi chiar dacă îl cunoşti. Este absolutobligatoriu să schimbăm conceptul, pentru că oamenii vor sătesteze, vor să atingă, vor să miroasă produsele. În plus, vom aveao prezentare separată a produselor pentru dame şi bărbaţi, iarculorile predominante în magazine vor fi violet şi alb", spuneGeorgia.
Investiţia în transformarea magazinelor porneşte de la "câteva zecide mii de euro", după cum afirmă directorul companiei, întrucât"trebuie redefinite rafturile şi toate elementele de decor".

Mizează pe marcă proprie
Brandul Marionnaud, care comer­cializează produse selective(produse de marcă care se adresează clienţilor cu veni­turi pestemedie) este deja prezent pe piaţa locală, primul magazin fiinddeschis în AFI Palace Cotroceni. Aceeaşi imagine o vor pre­lua şimajoritatea magazinelor Ina Cen­ter şi Privilege pe ale cărorrafturi se găsesc produse Kenzo, Bucheron, Thierry Mugler, Gucci,Escada, Lancôme, Dior sau Chanel.
În paralel, conducerea companiei vrea să testeze şi un alt conceptde magazin, cu produse "mai puţin selective", întrucât tendinţamultor clienţi este de a cumpăra, chiar dacă în acelaşi ritm ca şipână acum, produse având fie litrajul, fie preţul mai mic. "Desăptămâna viitoare vom aplica acest concept, care se va numi InaMarket, nume folosit pentru a arăta deschiderea către o categoriemai largă de consumatori şi care va avea, pe lângă produseleselective, şi produse mai accesibile. Am ales cinci unităţi înfuncţie de bonul mediu, frecvenţa şi concurenţă, binenţeles, iardacă proiectul va avea success, este posibil ca pe viitor săpăstrăm două branduri, Marionnaud şi Ina Market pentru a nu asociaMarionnaud cu produsele de masă", este de părere Georgia. Înprezent Ina International a încheiat contracte cu cinci furnizoripentru 700 de noi articole, printre noile branduri numărându-seL'Oreal, Garnier sau Nivea. Pe lângă acestea, parfumeriile vor aveaşi produse exclusive şi "own brands", mai ief­­­tine decât cele demarcă datorită investi­ţii­lor reduse în marketing. "Multe produsevor fi sub marca Marionnaud. Ele nu au ne­voie de o investiţie mareîn marketing şi ca atare vin la preţuri mai bune", detaliazăGeorgia.
Toate aceste schimbări sunt menite să stopeze scăderile cu care InaInternational şi Privilege International s-au confruntat în ultimiidoi ani şi să "repornească busi­nessul", începând din 2011. Anultrecut cele două companii au avut o cifră de afaceri cumulată de12,3 milioane de euro şi pier­deri de circa 2 milioane de euro.Principalii competitori ai noilor parfumerii Marion­naud suntSephora şi Douglas.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO