Companii

Încă o nişă. Blue Air atacă piaţa zborurilor între oraşele din provincie şi leagă pentru prima dată Iaşiul de Timişoara şi de Cluj pe calea aerului

Încă o nişă. Blue Air atacă piaţa zborurilor între oraşele din provincie şi leagă pentru prima dată Iaşiul de Timişoara şi de Cluj pe calea aerului

Autor: Mădălina Panaete

30.03.2016, 00:05 7615

Acum distanţa între Vest şi Est se parcurge în zece ore cu maşina şi şaisprezece ore cu trenul, iar biletele la Tarom, care nu are zboruri directe, ci cu escală la Bucureşti, ajung şi la 200 de euro.

Blue Air, cea mai mare companie aeriană low-cost cu acţionariat privat ro­mâ­nesc, va avea din luna octombrie zbo­ruri pe ruta Iaşi - Timişoara şi Iaşi - Cluj-Na­poca, fiind astfel primul ope­rator aerian care leagă cele mai im­por­tante oraşe din vestul României de capitala regiunii Moldova.

Singurele variante de zboruri erau cele ale companiei de stat Tarom, dar cu es­cală la Bucureşti, timpul de parcurgere fiind însă foarte mare.

În plus, şi Cluj-Napoca va fi legat aerian de Timişoara, tot prin zborurile Blue Air, durata fiind de circa 40 de minute, în timp ce cu ma­şina timpul de parcurgere a distanţei de circa 300 de kilometri dintre cele două oraşe este de cel puţin patru ore.

Aeroporturile Cluj-Napoca, Timi­şoara şi Iaşi sunt cele mai mari din ţară după Bucureşti, având împreună un trafic de peste 2,8 milioane de pasageri.

Intrarea Blue Air pe acest segment vine în condiţiile în care cele mai importante oraşe din vestul şi estul Ro­mâ­niei sunt rupte practic unele de altele din punctul de vedere al traficului terestru din cauza lipsei autostrăzilor şi a infrastructurii feroviare nedezvoltate.

De exemplu, distanţa dintre Iaşi şi Cluj-Napoca (aproape 400 km) se parcaruge în mai mult de şase ore cu maşina şi în mai mult de nouă ore cu trenul. Biletul de tren Interegio Iaşi -Cluj-Napoca costă 94 de lei (doar dus), în timp ce la Tarom un bilet pe un singur segment (dus, cu plecare astăzi) are un preţ de circa 760 de lei (169,84 euro), iar în unele zile preţul unui bilet poate ajunge şi la 200 de euro, con­form datelor de pe site-ul ope­ra­torului, care nu operează zboruri direct.

Pe de altă parte, Blue Air a anunţat că biletele pe această rută vor avea un preţ începând de la 90 de lei pe segment de zbor,  în timp ce durata zborului este de circa o oră.

Pe de altă parte, distanţa dintre Iaşi şi Timişoara se parcurge într-un timp mai îndelungat. De exemplu, distanţa de circa 630 de kilometri dintre cele două oraşe se parcurge în nouă-zece ore cu maşina, în timp ce cu trenul, aproape 16 ore.

Un bilet dus cu trenul costă 125 de lei, conform infofer.ro, în timp ce la Blue Air preţul unui bilet începe de la 90 de lei (doar dus). Însă, preţurile biletelor de avion nu rămân constante.

 

Tarom pierde teren şi pe cursele interne

Blue Air, companie care transportă anual circa 2 milioane de pasageri, mai deschide astfel o nişă pe piaţa zborurilor interne după ce anul trecut a spart monopolul Tarom cu zboruri pe ruta Bucureşti - Iaşi - Bucureşti. Ulterior, şi Ryanair şi Wizz Air au anunţat că intră pe piaţa rutelor aeriene interne, cu zboruri spre Timişoara, respectiv Cluj-Napoca. Tot spre Cluj-Napoca va avea zboruri şi Blue Air din 22 iulie.

 
 
 
Comedymall VOT IN PANDEMIE
AFACERI DE LA ZERO