Preţurile apartamentelor vechi cu 3 camere din Capitală au crescut la nivelul lunii iunie faţă de mai la 97.900 de euro, fiind în medie cu 1.400 de euro sub cele de luna anterioară, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară SVN România. Acesta este şi cel mai ridicat nivel atins de piaţa locală în acest an.
Mai mult, în comparaţie cu iunie 2019 creşterea este de 4,3% sau 4.000 de euro.
„Din punctul de vedere al numărului de anunţuri, avem acelaşi număr ca înainte de pandemie. Am revenit practic la nivelul din ianuarie-februarie. Faţă de iunie-iulie 2019, când piaţa şi-a revenit după primăvara lui 2019, numărul actual de anunţuri este cu 10-15% mai mic. Faţă de mai 2020 este o creştere a numărului de anunţuri de aproximativ 10-15%. Actuala creştere a preţurilor nu este dată de metoda de calcul, ci de faptul că au fost înregistrate majorări în aproape toate zonele. Nu doar în 2-3 care să distorsioneze media. Au fost majorări inclusiv în zone foarte lichide, cu un număr mare de anunţuri“, au spus oficialii companiei.