În 2011 industria a ajuns la o pondere în PIB de 26,5%, faţă de 22,8% în 2008, ajungând pe primul loc printre celelalte sectoare ale economiei româneşti. În 2008 comerţul - care include comerţul cu amănuntul şi cu ridicata, reparaţiile de autovehicule, transportul şi comunicaţiile, hotelurile şi restaurantele - ajunsese pe primul loc, cu o pondere de 23,2%.
În 2011 comerţul a coborât la 21,3%.
Criza a readus astfel economia la structura sa dinainte de anii de boom. În 2004 ponderea industriei în PIB a fost de 25%, iar a comerţului de circa 20%.
Ce s-a întâmplat în aceşti trei ani de criză încât industria a devenit motorul economiei şi cât va mai putea fi economia tractată de această locomotivă? Pentru că puterea de cumpărare a românilor a scăzut, cererea de mărfuri s-a mutat la extern în perioada 2008-2011. După ce a lovit criza financiară, statele occidentale au cheltuit masiv în 2009 şi 2010 pentru a menţine cererea pentru bunuri industriale. La aceasta sa adăugat reducerea dobânzii de referinţă a băncii centrale din zona euro.
Producţia industrială din România a fost astfel tractată de exporturile din zona euro, iar cum celelalte sectoare din economie au scăzut în aceeaşi perioadă, ponderea sa în produsul intern brut a crescut.
Privit din punct de vedere al utilizării PIB, adică unde merge ceea ce produc sectoarele economiei, se vede creşterea ponderii exporturilor de la 31% din PIB în 2008 la 38% în 2011.
Cele 7 puncte procentuale câştigate de exporturi ca pondere în PIB au fost în dauna consumului populaţiei, care s-a micşorat de la 64% la 61% din PIB, dar şi a formării brute de capital fix - adică investiţiile - a căror pondere în PIB a scăzut de la 33% în 2008 la 25% în 2011.
Comparaţia structurii economiei dinainte şi de după recesiune ne mai arată că agricultura şi-a păstrat ponderea în PIB, chiar dacă în 2011 a avut o creştere explozivă, de 33%, iar construcţiile au rămas la circa 10% din PIB. Impozitele nete şi-au îmbunătăţit uşor ponderea în PIB, de la 10,7% la 11,9%, dar luând în calcul majorarea TVA de la 19% la 24%, nu este o surpriză.
Faţă de 2004, agricultura este la jumătate ca pondere în PIB şi probabil că în următorii 10 ani poziţia sa se va diminua şi mai mult în favoarea industriei şi serviciilor.
În ţările dezvoltate, unde PIB-ul depăşeşte 25.000 de euro (faţă de 6.500 de euro în cazul României), agricultura este sub 4% din PIB.
Nevoia de infrastructură va face ca şi în anii următori construcţiile să aibă o pondere destul de mare în PIB pentru o economie stabilă.
Menţinerea ponderii construcţiilor în PIB la circa 10% s-a făcut însă în această perioadă pe seama investiţiilor publice, pentru că în cei trei ani de criză proiectele private de construcţii s-au redus la jumătate sau mai puţin în cazul clădirilor rezidenţiale. De asemenea, construcţia de clădiri de birouri şi comerciale a fost îngheţată în 2009 şi 2010, abia în 2011 fiind reluate unele proiecte. Singurele care au trecut prin criză destul de puţin afectate au fost proiectele de construcţii industriale şi de logistică.
În 2004 construcţiile aveau o pondere de doar 6% din PIB. Creşterea ponderii construcţiilor în PIB în perioada 2004-2008 şi menţinerea acestora la 9-10% din PIB aseamănă economia României cu cea a Spaniei, care şi-a bazat creşterea dinainte de criză în mare parte pe sectorul construcţiilor.
Practic, datele arată cum economia a fost forţată să se reaşeze în cei trei ani de criză pe alte picioare, mai solide decât în perioada 2004-2008.
Scumpirea creditelor de către bănci în 2009 şi diminuarea venitului disponibil au dus la scăderea cererii interne, astfel încât ţara a fost nevoită să-şi găsească scăparea la export.
Problema este că exportul nu "întoarce" acelaşi nivel de taxe la buget ca şi consumul intern, fiind scutite, de exemplu, de TVA. De asemenea, gradul mic de "capilarizare" cu restul economiei al unor multinaţionale care contribuie substanţial la volumul exporturilor face ca, deşi exporturile să fi crescut cu 50% în perioada 2009-2011, Produsul Intern Brut să nu îşi revină decât cu 1-2%.
În acest ritm, dacă cererea internă nu îşi revine, exporturile nu vor putea asigura o relansare reală a economiei, dincolo de 4-5% din PIB, de care are nevoie România pentru a putea recupera decalajele care o separă de ţările dezvoltate sau măcar de cele cu peste 10.000 de euro PIB per capita, cum sunt Polonia, Cehia sau Ungaria.
Restructurarea forţată a economiei prin lipsa de finanţare în cei trei ani de criză nu aduce singură modernizarea de care are nevoie ţara.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
