Companii

INS: Criza cauzată de răspândirea virusului COVID-19 se răsfrânge şi asupra producţiei statistice. Luăm măsuri pentru a limita impactul pe termen lung

INS: Criza cauzată de răspândirea virusului COVID-19...

Autor: Cristina Bellu

23.03.2020, 11:10 150

Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat luni că urmează să implementeze măsuri care au drept scop limitarea pe termen lung a impactului pe care criza cauzată de COVID-19 îl are şi asupra producţiei statistice a INS.

“INS doreşte să se asigure că producţia datelor statistice nu va fi întreruptă, iar calitatea acestora nu va fi afectată de măsurile pe care le vom întreprinde. Ca institut central de statistică, analizăm societatea şi economia românească, chiar şi în perioadele de criză precum aceasta. Astfel, vom putea oferi instituţiilor publice şi celorlalte categorii de utilizatori informaţiile necesare în următoarea perioadă”, transmit reprezentanţii INS.

În cazul colectării datelor de la populaţie, INS suspendă temporar cercetările statistice pe bază de interviu faţă în faţă.

“Rugăm persoanele cărora li se solicită date să răspundă prin modalităţi alternative (telefonic sau electronic).Participanţii la Ancheta forţei de munca în gospodarii vor fi contactaţi şi intervievaţi prin telefon”, precizează un comunicat al INS.

În cazul companiilor care sunt incluse în eşantion, INS le solicită să trimită în continuare datele prin intermediul platformei SOP. Dacă acest lucru nu este posibil din cauza suspendării temporare a activităţii, datele pot fi trimise şi după termenul stabilit.

În ceea ce priveşte publicarea indicelui lunar al preţurilor de consum INS anunţă că monitorizează constant colectarea datelor statistice, proces care se confruntă cu tulburări generate de situaţia extraordinară a ţării şi care necesită intervenţii asupra colectării datelor şi a soluţiilor metodologice de calcul, pentru a garanta continuitatea şi calitatea informaţiilor produse şi diseminate.

“Măsurile care vizează reducerea răspândirii COVID-19 pot duce la imposibilitatea colectării preţurilor de consum realizată de Direcţiile Regionale şi Judeţene de Statistică folosind metoda tradiţionala de colectare (observare în magazin). În acest sens, se va avea în vedere colectarea centralizată de date, prin accesarea datelor disponibile în mediu online, dar şi accesul la datele publicate în Monitorul Preţurilor privind produsele alimentare şi carburanţi”, mai precizează reprezentanţii INS.


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO