Companii

INS: Managerii estimează creşterea accentuată a preţurilor în comerţ în următoarele trei luni, în paralel cu creşterea activităţii din sector

INS: Managerii estimează creşterea accentuată a...

Autor: Cristina Bellu

28.11.2022, 09:20 134

Managerii estimează pentru perioada noiembrie 2022 - ianuarie 2023 creşterea  activităţii în comerţul cu amănuntul, în paralel cu creşterea accentuată a preţurilor în comerţ, în timp numărul de salariaţi din industrie şi servicii va rămâne relativ stabil, arată datele anchetei conjuncturale din luna noiembrie, transmise luni de Institutul Naţional de Statistică.

La nivelul industriei prelucrătoare, managerii preconizează pentru următoarele trei luni relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural minus 2%). Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de minus 1% pe total industrie prelucrătoare.

În ceea ce priveşte preţurile produselor industriale, acestea se prognozează că vor creşte în următoarele trei luni (sold conjunctural plus 37%).

“Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă”, precizează INS.

În ceea ce priveşte sectorul construcţiilor, estimările din luna noimebrie arată că în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni o scădere a volumului producţiei (sold conjunctural  minus 17%), în paralel cu scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural minus 8%).

În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural  plus 38%).

Pentru comerţul cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural plus 18%)., în timp ce volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere (sold conjunctural  plus 16%).

Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere a numărului de salariaţi (sold conjunctural  plus 16%), în timp ce managerii societăţilor comerciale estimează creştere accentuată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural  plus 50%).

Conform estimărilor din luna noimebrie 2022, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra o creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural  plus 7%). De asemenea, se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural  plus 1%).

În plus, conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere (sold conjunctural plus 25%).

 
 
 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO