• Leu / EUR4.7224
  • Leu / GBP5.2788
  • Leu / USD4.1521
Companii

INS reconfirmă creşterea economică din primul semestru, la 4%, susţinută mai ales de industrie şi comerţ

INS reconfirmă creşterea economică din primul semestru, la 4%, susţinută mai ales de industrie şi comerţ

Autor: Roxana Rosu

7 sep 2018 1318

Institutul Naţional de Statistică reconfirmă creşterea economică din primele şase luni, la 4%, după un avans de 4,1% în T2, evoluţia PIB-ului în perioada ianuarie-iunie fiind susţinută mai ales de industrie şi comerţ, a anunţat INS.

La creşterea PIB în primele şase luni au contribuit aproape toate ramurile economiei, în special industria (+1,0%), cu o pondere de 23,6% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 4,3%, şi comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+0,8%), cu o pondere de 20,4% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 3,8%.

Impozitele nete pe produs, cu o pondere de 9,9% la formarea PIB, au contribuit cu +0,9%  la creşterea PIB,  volumul lor majorându-se cu 9,3%.

În acelaşi timp, agricultura a contribuit cu 0,2% la creştere, având o pondere de 2,2% în formarea PIB-ului.

Sectorul de comunicaţii şi informarţii, cu o pondere de 5,6% la formarea PIB, a avut o contribuţie de 0,3% la creştere. 

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal, cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 5,5%, contribuind cu 3,4% la creşterea PIB.

O contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-1,6%), consecinţă a creşterii cu 6,5% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii, de 9,6%.

Pe serie ajustată sezonier, PIB a urcat cu 4,2% în primele şase luni din 2018, în timp ce în trimestrul doi economia locală s-a majorat cu 4,2%.

Potrivit INS, Produsul intern brut estimat pentru semestrul I 2018, ajustat sezonier, a fost de 458 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,2% faţă de semestrul I 2017. Pe serie brută, PIB a fost de 399,2 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4% faţă de semestrul I 2017.

Ministerul Finanţelor PUblice a anunţat încă de ieri cifrele legate de creşerea economiei, Guvernul PSD insistând că datele din economie îl îndreptăţesc să-şi menţină prognoza de creştere, pe tot anul, de 5,5%. Ultima rectificare bugetară, aprobată miercuri, menţine datele bugetului în ţinta de creştere economică de 5,5%, dar şi reevaluarea prognozei de PIB, de la 908 miliarde de lei (cifră avansată la construcţia bugetului) la 945 de miliarde de lei (prima variantă de rectificare bugetară din august).

„Rezultatele economice de până în prezent argumentează posibilitatea realizării creşterii economice de 5,5% utili­zată la fundamentarea legii bugetului de stat pentru anul 2018 şi un Produs Intern Brut în valoare nominală de 945 mld. lei, faţă de 907,9 mld. lei, cât s-a estimat iniţial. În prin­­cipal, plusul de circa 37 mld. lei se explică prin diferenţa dintre datele estimate pentru anul 2017 utilizate la ela­borarea bugetului şi datele statistice publicate de INS, precum şi prin reestimarea deflatorului Produsului Intern Brut“, potrivit notei de funda­men­tare a rectificării bugetare.

Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată de INS ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul II 2018, nefiind, însă, înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată în august 2018.

 

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7224
Diferență: -0,0191
Ieri: 4.7199
Azi: 4.1521
Diferență: -0,6556
Ieri: 4.1541
Azi: 5.2788
Diferență: -0,2645
Ieri: 5.2701
Azi: 4.2433
Diferență: -0,2093
Ieri: 4.2531