România se confruntă de ani de zile cu o bulă speculativă în domeniul energiei verzi care blochează de multe ori accesul la reţea pentru proiecte care ar putea avea şanse reale de dezvoltare. Avalanşa de avize tehnice de racordare emise se reflectă în puţine puneri în funcţiune, experienţa primului val de energie verde prin care a trecut România arătând că rata de succes este undeva la 10-15%. Dar lucrurile s-ar putea schimba.
Dincolo de investitorii puternici, cel de-al doilea val de energie verde din România a preluat multe dintre neajunsurile primei etape, cea din anii 2009-2014, care totuşi a dus la instalarea a circa 4.500 MW în eoliene şi solare. Iar unul dintre acestea este emiterea ATR-urilor (aviz tehnic de racordare) fără vreun proces de selecţie care să delimiteze cumva investiţiile cu şanse reale de implementare de cele care sunt numai intenţii în căutarea unui viitor investitor. Spre exemplu, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), anul trecut au fost puşi în funcţiune 219,6 MW în proiecte de energie eoliană şi solară, în timp ce aproape 971 MW au fost puşi în funcţiune în zona de prosumatori. Cifrele sunt foarte mici raportate la toate intenţiile exprimate în ultimii doi ani sau la avizele de racordare la reţea obţinute. De exemplu, la finalul anului trecut datele Transelectrica aratau că existau cereri de 60.000 MW pentru proiecte de energie verde, dimensiune care reflectă două lucruri: interesul major pentru regenerabile şi inflaţia de proiecte care nu se vor realiza niciodată. Doar ca o imagine de ansamblu, tot sistemul energetic local are pe hârtie circa 18.000 MW.
