• Leu / EUR4.9297
  • Leu / GBP5.7419
  • Leu / USD4.6851
Companii

Noua investiţie a lui Daniel Dines, cel care a dat lovitura cu UiPath: Alături de Early Game Ventures şi alţi angel investors, investeşte 2,5 mil. euro în aplicaţia mobilă FameUp, care permite oricărui utilizator Instagram (în curând Facebook şi Tik-Tok), cu minim 500 de urmăritori, să facă bani. Detalii, în această seară, la ZF IT Generation

Noua investiţie a lui Daniel Dines, cel care a dat lovitura cu UiPath: Alături de Early Game Ventures şi alţi angel investors, investeşte 2,5 mil. euro în aplicaţia mobilă FameUp, care permite oricărui utilizator Instagram (în curând Facebook şi Tik-Tok), cu minim 500 de urmăritori, să facă bani. Detalii, în această seară, la ZF IT Generation

Autor: Roxana Rosu

12.08.2021, 10:30 3862

Fondul de investiţii Early Game Ventures, Daniel Dines, fondatorul UiPath, şi Marian Dinu, Country Managing Partner la DLA Piper, au investit 2,5 milioane euro în startup-ul FameUp (fameup.net), o platformă mobilă dedicată micro-influencer-ilor.

Echipa DLA Piper, formată din Cristina Bucur şi Ciprian Frandeş, a asigurat asistenţa juridică a tranzacţiei.

FameUp permite oricărui utilizator al aplicaţiei Instagram (în curând şi Facebook şi Tik-Tok), cu cel puţin 500 de urmăritori, să facă bani promovând diverse branduri, produse sau servicii. Astfel, FameUp facilitează contactul între influenceri şi brand-uri şi democratizează accesul la contractele de promovare rezervate până astăzi doar influencer-ilor cu zeci de mii de urmăritori.

“FameUp este o platformă deschisă oricui, nu doar vedetelor. Dăm astfel posibilitatea şi celor cu un număr mic de urmăritori pe platformele sociale Instagram, Facebook sau Tik-Tok să participe la campanii de promovare şi să câştige un venit important. Din această perspectivă, startup-ul nostru face parte din ceea ce se numeşte the gig economy, alături de alte companii din tehnologie precum Uber, AirBNB sau Glovo”, spune Ionuţ Pătrăşcoiu, fondator şi CEO al FameUp.

În varianta beta, aplicaţia este gratuită şi disponibilă pe App Store şi în Google Play.

”Aplicaţia noastră este un nou canal de comunicare pentru brand-urile mici şi pentru afacerile de familie, care nu dispun de bugete mari de promovare”, a mai spus Ionuţ Pătrăşcoiu.

El a precizat că ideea acestei aplicaţii a apărut în discuţiile cu Daniel Dines, pe care îl consideră mentor.

“În ultima vreme, numărul startup-urilor care îşi propun să construiască platforme de tip marketplace a explodat. Asta deşi puţini fondatori înţeleg cât de complicat este un astfel de model de business. Ce am văzut valoros la FameUp, în afară de oportunitatea de piaţă evidentă, este strategia de growth hacking de-a dreptul impresionantă. În lunile urmatoare îl vom ajuta pe Ionuţ să îşi dezvolte echipa şi produsul, astfel încât mecanismele de creştere şi de creare de network effects să poată fi puse în valoare, fără ca serverele să mai sară în aer.”, a declarat Cristian Munteanu, Managing Partner al Early Game Ventures (EGV).

Early Game Ventures (EGV) este un fond de investiţii cu capital de risc (venture capital) finanţat  cu prioritate prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020 şi cofinanţat  prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Urmăriţi detalii despre tranzacţie şi despre businessul FameUp în această seară de la ora 19,00, în cadrul emisiunii ZF IT Generation.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9297
Diferență: 0,2297
Ieri:
Azi: 4.6851
Diferență: -1,1228
Ieri:
Azi: 5.7419
Diferență: 0,8536
Ieri:
Azi: 5.0142
Diferență: 0,5051
Ieri: