♦ O companie din Vâlcea are în plan dublarea capacităţii de cazare prin această schemă: „Vrem să dublăm capacitatea de cazare din Călimăneşti cu 1,7 mil. lei“ ♦ Hotel Marissa din staţiunea Tăşnad, Satu Mare: „Cu 1,3 mil. lei vrem să dotăm cu echipamente medicale baza de tratament“ ♦ „Concurenţa a crescut, standardele cresc, trebuie să investim“.
Proiecte în valoare de 11 milioane de lei au fost depuse până la 1 iulie în cadrul schemei de ajutor de minimis în vederea dezvoltării turismului balnear, situaţia depunerilor pe ultimele două săptămâni nefiind încă făcută publică. Ieri a fost ultima zi în care firmele din turismul balnear ce vor să facă investiţii în modernizarea unităţilor de cazare sau a bazelor de tratament au putut să depună proiecte. Aceste investiţii ar putea impulsiona dezvoltarea acestui tip de turism, ce atrage anual doar 1,1 milioane de turişti în unităţile de cazare, potrivit datelor de la Statistică.
„Fără investiţii constante în bazele de tratament şi în facilităţi de cazare nu poţi face turism balnear. Noi ne-am dezvoltat pe forţe proprii până acum, am făcut cum am putut. În 2008 am deschis hotelul de trei stele Marissa din staţiunea Tăşnad din judeţul Satu Mare. Acum am avut ocazia să facem proiect pe acest program şi am făcut pentru a dota baza de tratament“, a spus spus pentru ZF Gheorghe Birau, acţionarul şi administratorului companiei Cosmicom, care deţine hotelul. Compania a avut afaceri de 9,9 milioane de lei şi profit net de 1,7 milioane de lei anul trecut, la 38 de angajaţi, arată datele de pe mfinante.ro. Tariful unei camere duble este de 290 de lei pe noapte, potrivit datelor de pe site-ul hotelului. Oamenii vin la recuperare pentru afecţiuni ce ţin de reumatism, recuperare postaccident iar hotelul are un grad de ocupare de 98% în această perioadă, potrivit lui. „Vrem să dotăm cu echipamente medicale baza de tratament de la hotelul de trei stele Marissa din staţiunea Tăşnad din judeţul Satu Mare. Dotarea bazei de tratament cu echipamente este obligatorie. Avem 37 de camere şi primim turişti din şase judeţe învecinate. În total investiţia pe care o avem în plan ajunge la 1,3 milioane de lei, din care jumătate ar fi bani nerambursabili dacă se aprobă“.