Companii

Investitii de 4,5 mil. euro la Agroindustriala Bucium

01.05.2006, 00:00 63

Agroindustriala Bucium, unul dintre jucatorii de dimensiuni medii de pe piata vinului, va investi in acest an 4,5 milioane de euro pentru retehnologizarea combinatului de vinificatie din Bucium si pentru achizitia unor noi suprafete de vie.

"Este cea mai mare investitie realizata de noi in ultimii ani. Programul va demara in acest an, urmand sa fie finalizat in 2007. Ne pregatim pentru Uniunea Europeana si trebuie sa atingem anumite standarde", a spus Constantin Minciu, director general al companiei.

Minciu a precizat ca anul acesta compania va continua programul de achizitii de vie, dupa ce anul trecut au fost cumparate 70 de hectare. Compania va iesi astfel in afara "pietei-mama", prin extinderea in judetul Vaslui. "Vom mai cumpara 200 de hectare de teren in judetul Vaslui, in doua locatii", a mai spus Minciu.

Compania produce vin imbuteliat la sticla, sub brandul Bucium ?"49, o parte din productie fiind livrata pe pietele externe.

Compania estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de peste 20 de milioane de lei (5,5 mil. euro), cu 25% mai mult fata de 2005. Anul trecut, Agroindustriala Bucium a raportat o scadere a cifrei de afaceri, cu 8% in lei, precum si reducerea profitului. Astfel, compania a inregistrat in 2005 o cifra de afaceri de 4,3 milioane de euro si un profit net de 0,4 milioane de euro.

"Am trecut printr-un proces de reorganizare, care s-a vazut si in rezultatele financiare", a mai spus Minciu.

Agroindustriala Bucium este specializata in productia de vinuri spumante, dar are in portofoliu si vinuri linistite. Piata spumantelor si spumoaselor are o valoare anuala de circa 10 milioane de euro, fiind destul de mica in comparatie cu tarile din regiune. In ciuda acestui lucru, piata a avut in ultimul an un ritm alert al achizitiilor.

Tonul pe piata a fost dat de gigantul german Henkell&Soehlein, care a achizitionat pentru 11,2 milioane de dolari (9,2 milioane de euro) liderul pietei autohtone - Asteste Production, producatorul spumantului Angelli - de la un grup de investitori.

Piata vinurilor s-a ridicat anul trecut la circa 350 de milioane de euro, potrivit informatiilor Patronatului National al Viei si Vinului. Principalii jucatori sunt Murfatlar Romania, Vincon Vrancea, Cotnari si Jidvei, alaturi de care exista o serie de jucatori de dimensiuni medii precum Vinterra International, Halewood Romania, Vinia Iasi, Vinarte, Agroindustriala Bucium sau Cramele Recas. dana.ciriperu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO