• Leu / EUR5.2557
  • Leu / GBP6.1216
  • Leu / USD4.5316
Companii

Investitii duble pentru trecerea asigurarilor pe net

28.05.2001, 00:00 22



Liderii industriei asigurarilor estimeaza pentru urmatorii trei ani o crestere cu 89% a investitiilor in comertul electronic - sustine un raport al PricewaterhouseCoopers -EIU dat recent publicitatii pe site-urile dedicate asigurarilor.

Companiile de asigurare sunt constiente de beneficiile implicarii in e-business, dar si de limitele infrastructurii actuale, este una din concluziile raportului.

Peste 150 dintre marile companii de asigurari de pe glob estimeaza in urmatorii trei ani o crestere medie de pana la 89% a investitiilor in tehnologia e-business, conform unui studiu elaborat de PricewaterhouseCoopers si EIU (Economist Intelligence Unit).

In timp ce companiile de asigurari privesc beneficiile comertului electronic prin prisma diminuarii costurilor si a imbunatatirii relatiilor cu clientii, ele accepta faptul ca pentru a se dezvolta prin e-business trebuie sa investeasca mai mult decat in tehnologie.

"Industria asigurarilor se confrunta cu provocari semnificative cauzate de dezvoltarea serviciilor online", afirma Charles Brinkley, asociat la PricewaterhouseCoopers.

"Companiile recunosc ca prin Internet au posibilitatea de a-si oferi serviciile mult mai repede, mai simplu si mai transparent, si la un cost mult mai mic. Totusi, industria asigurarilor este in continuare afectata de calitatea infrastructurii, fiind necesare inovatii tehnologice semnificative pentru a crea oferte electronice de succes" .

Din acest sondaj, la care au raspuns companii de asigurari, agenti, brokeri, reasiguratori, banci si dealeri rezulta ca in prezent industria asigurarilor se confrunta cu provocari ca deficientele infrastructurii tehnologice, dezvoltarea vanzarii de produse complexe online, transformarea canalelor de distributie si confidentialitatea si siguranta informatiilor.



Doua treimi din companii ignora internetul

Raportul a subliniat faptul ca doua treimi din companiile intervievate nu au suficiente cunostinte pentru derularea afacerilor pe Internet, si foarte putine dintre acestea beneficiaza de o dotare tehnologica satsifacatoare in acest scop.

"Furnizarea cu succes a serviciilor de asigurare pe Internet e conditionata de depasirea acestor obstacole", sustine Brinkley. "Leaderii industriei asigurarilor recunosc necesitatea efectuarii unor investitii serioase in acest domeniu".

Astazi, numai 7% din agenti si brokeri si 17% din companiile de asigurari proceseaza politele de asigurare prin intermediul Internetului. In urmatorii trei ani se estimeaza o crestere a acestor cifre la 93% si respectiv 71%.

De asemenea, pentru aceeasi perioada, companiile intervievate apreciaza un nivel mediu anual al economiilor de cost in e-business de 19%, fata de 7%, pentru acest an.



Asiguratorii se vor concentra pe functiile de baza

Pe masura ce companiile de asigurare vor incepe sa investeasca semnificativ in tehnologie e-business, ele vor reusi sa ofere produse si servicii mai complexe online.

Pe viitor acestea se vor concentra asupra functiilor de baza, ca administrarea reclamatiilor, underwritting sau estimarea riscului.

De asemenea, raportul sustine ca extinderea ofertei de produse financiare si servicii online va genera noi nise de crestere. Aproape 40% din intermediari, comparativ cu 20% in prezent, sustin ca in trei ani, oferta online de produse si servicii bancare si de administrare a portofoliului va deveni o strategie foarte importanta.

Agentii si brokerii s-au orientat mai repede catre Internet decat companiile pe care le reprezinta, gasind o oportunitate de a-si imbunatati propria productivitate si eficienta.

Aproape 40% dintre cei intervievati - atat companii de asigurari cat si agenti si brokeri - sunt de acord ca Internetul le va crea oportunitatea de a se concentra asupra acelor activitati care sunt cel mai apreciate de clientii lor - furnizarea de informatii si servicii personalizate.

In concluzie, nu exista dubii in recunoasterea beneficiilor investitiilor in e-business, mai ales daca scopul comun al companiilor de asigurari este imbunatatirea relatiilor cu clientii.

Succesul viitor al asigurarilor electronice depinde de capacitatea companiilor de a oferi clientilor lor viteza si confort pe Internet, alaturi de serviciile reale pe care agentii si brokerii le ofera deja.

Te-ar putea interesa și:

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2557
Diferență: 0,0381
Ieri: 5.2557
Azi: 4.5316
Diferență: 0,3366
Ieri: 4.5316
Azi: 6.1216
Diferență: 0,0621
Ieri: 6.1216