Companii

Investiţiile nete în economie au crescut cu 4,5% în primele 9 luni, la 44,5 miliarde lei

Investiţiile nete în economie au crescut cu 4,5% în...

Autor: Raluca Ghinea

04.12.2015, 09:45 493

La capitolul alte cheltuieli s-a înregistrat o scădere cu 3,8%, la circa 5 miliarde lei, având o pondere de 11,3% în structura investiţiilor, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Astfel, investiţiile în lucrările de construcţii noi au totalizat 20,85 miliarde lei, cu o pondere de 46,8% în total, iar cele în utilaje s-au ridicat la aproape 18,64 miliarde lei, reprezentând 41,9% din totalul investiţiilor.

În primele nouă luni s-a consemnat o creştere a ponderii investiţiilor nete în lucrări de construcţii noi cu 0,6 puncte procentuale, în timp ce ponderea investiţiilor nete în utilaje (inclusiv mijloace de transport) a scăzut cu 0,4 puncte procentuale şi în alte cheltuieli cu 0,2 puncte procentuale.

Pe ramuri de activităţi, investiţiile în comerţ/servicii au reprezentat 38,2%, în creştere de la 35,1% în primele trei trimestre ale anului trecut, iar cele în industrie au avut o pondere de 36,4%, în scădere de la 38,5%.

Totodată, investiţiile în costrucţii şi-au redus ponderea de la 19,1% la 17,5%, însă au crescut uşor cele în agricultură, de la 5,6% la 5,8%, şi în alte ramuri, de la 1,7% la 2,1%.

Investiţiile realizate în trimestrul al treilea au urcat cu 1,7% comparativ cu perioada similară din 2014, la circa 17,78 miliarde lei.

Au fost înregistrate creşteri la lucrările de construcţii noi cu 5,3% şi utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 0,5%, pe când la alte cheltuieli s-a înregistrat o scădere cu 7,9%.

"Comparativ cu trimestrul III 2014, în trimestrul III 2015 se constată o creştere a ponderii investiţiilor nete în lucrări de construcţii noi cu 0,5 puncte procentuale. Ponderea investiţiilor nete în alte cheltuieli a scăzut cu 0,4 puncte procentuale şi în utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 0,1 puncte procentuale", se precizează în comunicatul INS.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO