♦ În total, sunt aproape 200 de iniţiative ce vin din domenii variate, de la producţie de componente auto la industria alimentară şi de la turism la sectorul medical ♦ Companiile, atât româneşti, cât mai ales străine, au cerut ajutor de stat pentru aceste dezvoltări ♦ Dat fiind că suma cumulată pe care investitorii au cerut-o sub formă de ajutor de stat este de 6,4 mld. lei, mult peste bugetul anunţat de Ministerul de Finanţe, rămâne de văzut dacă toate proiectele vor fi implementate, iar dacă da, de unde vor veni banii, care vor fi sursele de finanţare.
Investitorii pun pe harta României aproape 200 de proiecte, cu o valoare cumulată de 17 mld. lei (aproape 3,4 mld euro), bani cu care antreprenorii români, dar mai ales giganţii străini vor să ridice fabrici, hoteluri şi clinici medicale, arată o analiză ZF pe baza datelor de la Ministerul de Finanţe.
Patru dintre proiecte au o valoare ce sare de pragul de 100 mil. euro fiecare, este vorba de o fabrică de hârtie pe care o pregăteşte antreprenorul Vladimir Cohn, de o nouă investiţie a gigantului Daimler din industria auto, de o unitate de producţie pe zona de materiale de construcţii, un pariu al grupului Knauf din Germania, specializat în realizarea de materiale izolante, şi de o iniţiativă a grupului Carmistin, activ în industria de procesare de carne. Aceste iniţiative mari sunt cu atât mai importante cu cât doar patru fabrici de peste 100 mil. euro au fost deschise în ultimii cinci ani în România, în industrii precum cea auto, a lemnului, electrocasnice şi combustibil bio. Mai mult, noile investiţii anunţate vin într-o perioadă marcată de inflaţie, de război la graniţă şi de dobânzi în creştere.