Companii

Invitatul special al Galei ZF 2019, Witold Orlowski, unul dintre cei mai importanţi economişti ai Poloniei: Care este viitorul Europei Centrale şi de Est? Care va fi următorul model de creştere? Care este viitorul economic al României?

Witold Orlowski

Witold Orlowski

Autor: Catalina Apostoiu

11.11.2019, 00:07 827

Dacă totul merge bine, Polonia ar putea prinde din urmă Germania din punctul de vedere al PIB-ului per capita în 25-30 de ani, aprecia în 2015 profesorul Witold Orlowski, invitat special la Gala ZF 2019 din 21 noiembrie. Estimările recente îi dau dreptate.

Pentru atingerea acestui obiectiv, o mulţime de lucruri trebuie să se schimbe în Polonia. Domeniile cheie în care sunt necesare schimbări sunt: capitalul uman şi social, înclinaţia către economisire, spiritul inovator, activitatea şi iniţiativa antreprenorială. Pentru a întări capitalul social, ar fi necesară o amplă reformă educaţională care să-i implice pe cei mai tineri polonezi. Este de asemenea nevoie ca instituţiile publice să fie reformate, iar polonezii trebuie încurajaţi să economisească.

Premierul Mateusz Morawiecki se declară dezamăgit de dependenţa de capitalul străin, însă este destul de normal ca atunci când capitalul naţional lipseşte, capitalul străin să-şi facă apariţia. Polonia are unele dintre cele mai scăzute rate ale economisirii din Europa şi din acest motiv capitalul nu poate creşte.

Potrivit unui raport al Warsaw School of Economics (SGH), Polonia va prinde din urmă Germania în 21 de ani, scrie The First News. Raportul mai arată că Poloniei îi va lua doar 14 ani să ajungă la rata medie a PIB-ului pe cap de locuitor ale celor mai vechi 15 state membre ale UE.

Hanna Godlewska-Majkowska, profesoară la SGH, arată că în perioada 1990-2018, Polonia a fost lider al creşterii economice în regiunea Europei Centrale şi de Est, cu o rată anuală medie de creştere de 3,2%. Experţii remarcă faptul că în acei ani creşte­rea economiei poloneze s-a situat de trei ori peste cea a celor 15 state membre.

Potrivit profesorului Witold Orlowski, deschiderea economiei polo­neze către lume şi o creştere dramatică a competitivităţii acesteia au reprezentat unele dintre cele mai importante schimbări care au avut loc în perioada de transformare a acestei economii. 

Totuşi, arată Orlowski, ambiţia Poloniei ar trebui să fie ca un număr din ce în ce mai mare dintre companiile sale să ajungă la vârful acestui lanţ. Cât priveşte bazele succesului antrepre­norial al Poloniei, Orlowski evidenţiază patru realizări majore. Meritul creării unui mediu propice pentru succesul antre­prenorial este atribuit planului Balcerowicz. Bazele acestuia au inclus stabilizare, liberali­zarea economiei, deschiderea către competiţie, lansarea procesului de privatizare.

Reformele ulterioare au avut din ce în ce mai puţin succes. În 1989, Polonia era o ţară în care desfăşurarea activităţii de business în condiţii rezo­na­bile era imposibilă, arată acesta. Are statul vreun merit? Dacă statul nu funcţio­nează, dacă acesta nu este capabil să ofere fundaţiile pentru stabilitate, inte­gri­tate şi transparenţă, nimic nu va funcţiona.

A doua realizare priveşte crearea de instituţii de piaţă începând cu sectorul financiar. Întreaga legislaţie pentru companii a trebuit creată aproape de la zero. O mulţime de greşeli trebuie să fi fost făcute, dar Polonia le-a depăşit în mod miraculous, scrie profesorul.

A treia realizare este deschiderea economiei poloneze către lume. În 1989, eco­nomia poloneză era una închisă. În 1990, exporturile se situau la 12 mld. do­lari, în timp ce astăzi acestea se ridică la 250 mld. dolari. Acesta este un exemplu al modului în care economia poloneză s-a schimbat când s-a alăturat lumii.

În ultimul rând şi venind ca rezultat al celorlalte realizări, s-a înregistrat o creştere a PIB-ului pe cap de locuitor şi a productivităţii muncii per angajat, în special în industrie. Aceasta a echivalat cu o bună utilizare a resurselor de pe piaţa muncii disponibile în Polonia.

Printre factorii care-şi pun în mod negativ amprenta asupra economiei poloneze, Orlowski menţionează conflictul dintre Rusia şi Ucraina, dar şi optimismul fragil din Germania.

Cu privire la angajamentul recent al partidului de guvernământ din Polonia, PiS, de a majora substanţial salariul minim, Orlowski argumentează că o astfel de măsură nu rezolvă problema competitivităţii economice pentru că nu sectoarele ce angajează forţă de muncă slab calificată sunt cele care decid competitivitatea unei economii. Planurile PiS nu fac decât să încurajeze companiile din segmentele cu valoare scăzută ale economiei să înlocuiască muncitorii, recurgând la automatizare, nerealizând mai nimic în orientarea investiţiilor către sectoare cu valoare mai mare, mai inovatoare.

Privitor la taxa bancară introdusă de Polonia, profesorul Orlowski spune că există sentimentul în Polonia că taxa a fost introdusă din cauza unei credinţe naive că băncile aparţin străinilor şi prin urmare aceştia ar trebui să plătească mai multe taxe. Nu este o idee xenofobă, spune Orlowski, ci pur şi simplu o idee despre cum să faci rost de bani fără a-i nemulţumi pe alegători. Orlowski crede însă că prin aceasta guvernul dă dovadă de o oarecare naivitate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO