Companii

Ioan Mătieş, manager cu o experienţă de 25 de ani în industria HoReCa, preia conducerea JW Marriott Bucharest Grand Hotel, în locul lui Tino Lindner

Ioan Mătieş, manager cu o experienţă de 25 de ani în...

Autor: Roxana Rosu

22.11.2021, 12:28 1060

Ioan Mătieş, manager cu o experienţă de 25 de ani în industria HoReCa, a fost numit la conducerea JW Marriott Bucharest Grand Hotel, începând cu data de 15 octombrie, în locul lui Tino Lindner, care a asigurat conducerea hotelului în ultimii trei ani.

”Fac parte din echipa JW Marriott încă de la deschiderea primului hotel din România. Îi mulţumesc lui Tino pentru tot ceea ce a realizat şi în mod special că a continuat să investească în implementarea tehnologiilor digitale pentru a îmbunătăţi experienţa oaspeţilor, mai ales în ultimul an şi jumătate, o perioadă dificilă pentru industria ospitalieră. Ocuparea acestei noi poziţii mă bucură, mă entuziasmează şi mă onorează. Experienţa dobândită în segmentul de lux al ospitalităţii mă va ajuta să îndeplinesc, alături de echipa mea, obiectivele de business ale companiei, cu accent pe inovaţie, personalizarea unor experienţe de lux pentru oaspeţii noştri şi creşterea notorietăţii,’ a declarat Ioan Mătieş.

Noul director general lucrează în cadrul JW Marriott Bucharest Grand Hotel din anul 2000, ca Director of Event Management. Ulterior, el a ocupat mai multe funcţii de conducere în cadrul grupului hotelier, atât în ţară, cât şi în străinătate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO