Companii

Ioan Popa, Transavia: Sunt optimist, pentru că lucrurile îşi revin vizibil faţă de anul 2020 şi vom asista la o revenire a consumului

Ioan Popa, Transavia: Sunt optimist, pentru că lucrurile îşi revin vizibil faţă de anul 2020 şi vom asista la o revenire a consumului

Autor: Florentina Niţu

28.07.2021, 00:07 623

Piaţa cărnii de pasăre, unul dintre cele mai importante sectoare ale industriei agro-alimentare din România, va avea anul acesta reviriment faţă de anul 2020, cu o evoluţie uşor pozitivă, consideră Ioan Popa, proprietarul Transavia, cel mai mare producător de carne de pasăre din România.

„Acţiunile noastre au dat rezultate, iar anul 2021 a avut o evoluţie bună pentru Transavia, mai cu seamă în T2, care ne creează acum premisele ca la finalul acestui an să avem o performanţă peste anul 2019, care a fost cel mai bun an din istoria companiei. Acest optimism se bazează pe faptul că lucrurile îşi revin vizibil faţă de anul 2020, iar semnele din prima parte a anului acesta ne indică faptul că vom asista la o revenire a consumului“, a spus pentru ZF Ioan Popa.

În 2019, grupul Transavia a avut o cifră de afaceri consolidată de 783 de milioane de lei şi un profit de 91,7 milioane de lei, realizate cu aproape 2.100 de angajaţi, potrivit informaţiilor furnizate anterior pentru ZF de reprezentanţii companiei.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO