Companii

Ioan Repede, director general al Rombat Bistriţa, părăseşte compania după 41 de ani de activitate. Noul director general al Rombat va fi Alin Romulus Ioanes. Ioan Repede conduce compania din Bistriţa din 1995

Ioan Repede conduce Rombat din 1995 şi face parte din grupul de acţionari care a încasat 40 de milioane de euro din vânzarea producătorului din Bistriţa către grupul sud-african Metair

Ioan Repede conduce Rombat din 1995 şi face parte din grupul de acţionari care a încasat 40 de milioane de euro din vânzarea producătorului din Bistriţa către grupul sud-african Metair

Autor: Laurentiu Cotu

04.02.2021, 00:06 865

Producătorul de acumulatori auto Rombat din Bistriţa, controlat de grupul sud-african Metair, a anunţat că începând cu data de 15 februarie 2021, directorul general Ioan Repede a decis să se pensioneze, după o perioadă de peste 41 de ani petrecută doar în cadrul companiei. Începând cu data de 15 februarie 2021, poziţia de director general al Rombat va fi ocupată de Alin Romulus Ioanes. Compania Rombat a fost înfiinţată în urmă cu 41 de ani, devenind în prezent lider în producţia de baterii pentru vehicule, maşini şi utilaje.

Rombat este acreditată ca furnizor regional în panelul Renault şi este furnizor unic pentru Dacia din anul 1996, furnizor pentru PSA Peugeot Slovacia din anul 2008, iar din 2011 pentru fabrica Renault Nissan din Sankt Petersburg, Rusia. Reţeaua de service a companiei cuprinde peste 100 de reprezentanţe în toată ţara, iar zonele de distribuţie sunt Franţa, Italia, Germania, Portugalia, Belgia, Bulgaria, Republica Moldova, Grecia, Croaţia, Ungaria, Rusia, Ucarina, Finlanda, dar şi SUA, conform informaţiilor existente pe site-ul companiei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO