Companii

Irrom, 0,4 mil euro intr-o noua linie de productie de calorifere

15.07.2005, 18:22 324

Compania clujeana Irrom Industrie, membra a grupului italian de firme Irsap, care produce calorifere tubulare din otel, va achizitiona pana la sfarsitul acestei luni o noua linie de productie pentru fabrica din Iclod, judetul Cluj, valoarea investitiei fiind de aproximativ 400.000 de euro.

"Aceasta noua linie face parte din planurile de dezvoltare pe care le-am pregatit pentru acest an. In prezent lucram pe o singura linie de productie, in trei schimburi, si avem un numar de 50 de angajati, cu 30 mai mult decat la inceputul anului. Daca nu vor aparea probleme, estimam ca pana in luna septembrie, noua facilitate de productie va fi functionala", a declarat pentru ZF Transilvania Bogdan Ionescu, manager general al companiei.

El spune ca pana la sfarsitul acestui an la fabrica de calorifere vor munci 100 de angajati.

Tot anul acesta, conducerea Irrom Industrie intentioneaza sa definitiveze o retea nationala de vanzari. "Cererea pe piata romaneasca este constanta, dar se mentine inca la un nivel scazut. Deocamdata suntem prezenti doar in Transilvania, Banat si judetele din sudul tarii, insa intentionam ca in perioada urmatoare sa fim prezenti in toate magazinele specializate din tara", a mai declarat Bogdan Ionescu. Compania nu se ocupa si de comercializarea cu amanuntul a produselor si, potrivit conducerii, nici pe viitor compania nu intentioneaza sa-si deschida propriile spatii de vanzare. "Fiecare afacere cu particularitatile ei, noi ne vom axa momentan pe productie", a mai spus managerul general Irrom Industrie.

Productia realizata in prezent la Cluj este destinata in proportie de 90% exportului. "Intentionam sa ramanem in Romania si dupa integrarea in Uniunea Europeana si de aceea toate masinile industriale pe care le avem in fabrica sunt noi si corespund standardelor europene in domeniu. Intentionam de asemenea, sa oferim conditii de munca similare celor din Europa Occidentala", a precizat Bogdan Ionescu.

Compania Irrom Industrie a finalizat anul acesta o hala industriala pentru productia de calorifere tubulare din otel. Constructia aflata la Iclod, in judetul Cluj, se intinde pe o suprafata de 17.000 de mp, din care 10.000 de mp reprezinta fabrica propriu-zisa. Activitatile de productie au fost demarate in luna aprilie, insa conducerea estimeaza ca de abia in 2007 se va lucra la capacitatea maxima, ajungandu-se la 200 de angajati. Investitia totala in centrul de productie din judetul Cluj a fost de aproximativ 5 milioane de euro, lucrarile fiind demarate in iunie 2004.

Romania este singura tara din estul Europei in care grupul Irsap are activitati de productie si, conform reprezentantilor firmei italiene, s-a optat pentru aceasta locatie deoarece economia Romaniei este in plina dezvoltare. "Am ales Clujul in primul rand fiindca este in centrul tarii si in al doilea rand pentru ca am gasit o zona mai putin industrializata", a mai declarat Bogdan Ionescu, general manager Irrom Industrie. Prin deschiderea noului punct de lucru in Romania conducerea firmei se asteapta si la o crestere a vanzarilor pentru intreg grupul.

Grupul de firme Irsap a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de aproximativ 150 de milioane de euro, fara a se putea estima o valoare fixa pentru anul in curs. Grupul Irsap s-a lansat in 2004 si pe piata din China, acolo compania cumparand o fabrica pe care a modernizat-o si in momentul de fata Irsap are 300 de angajati in China. Din grupul de firme Irsap mai face parte compania Rhoss, care produce instalatii industriale de refrigerare. Fondata in anul 1963, firma Irsap are momentan 1.000 de angajati in Italia. Afacerea este detinuta de doua familii din Rovigo, zona Padova. anca.rif@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO