Companii

Iskander Abdibaitov, chief officer corporate development Rompetrol: Scăderea cererii pentru combustibil şi creşterea numărului de vehicule electrice vor schimba fundamental mediul afacerilor downstream

Perspective postpandemie pentru industriile de retail, energie şi servicii financiare, un proiect editorial al ZF susţinut de PwC

Iskander Abdibaitov, chief officer corporate development...
28.10.2021, 09:59 5152

Vedem o trecere treptată de la dependenţa de petrol către o lume propulsată de energie. Privind la ultimele decenii, am observat o dependenţă totală de utilizarea produselor petroliere – în concluzie, operatorii petrolului şi gazelor naturale au avut o singură direcţie. Acest lucru începe să se schimbe, iar ritmul schimbării este într-o accelerare constantă. oua normalitate pentru organizaţia noastră presupune, bineînţeles, o diversificare a surselor de energie, cum ar fi electricitate şi biocombustibili, acesta din urmă fiind clar văzut ca un combustibil-cheie de tranziţie în drumul către zero emisii.

Ne aşteptăm la multe provocări din partea lumii noi, multe dintre acestea generate de legislaţia din ce în ce mai exigentă în privinţa soluţiilor de protejare a mediului şi de decarbonizare. Una dintre cele mai presante provocări este dependenţa de diferite tehnologii alternative, multe dintre acestea fiind încă în faza incipientă de dezvoltare, spre deosebire de modelul actual al tehnologiei petroliere, care este bine pus la punct. Adoptarea tehnologiilor în curs de maturizare poate atrage după sine incertitudinea cu privire la costurile de investiţii şi exploatare, precum şi o provocare legată de alegerea momentului optim pentru implementare. În plus, aceasta va solicita şi o dezvoltare rapidă a capacităţilor necesare în afara sferei convenţionale de petrol şi gaze naturale.

Un alt aspect fundamental de avut în vedere este graniţa din ce în ce mai neclară dintre industrii, de exemplu, cea energetică, cea auto şi a transporturilor. Operatorii din industria energetică nu mai sunt doar simpli furnizori de bunuri, ci furnizează o întreagă gamă de servicii, de la soluţii integrate de e-mobility şi până la transport public sau generare decentralizată de energie cu ajutorul resurselor regenerabile. Un alt exemplu de graniţe neclare este în cazul producătorilor auto care îşi grăbesc implicarea în etapa de proprietate a vehiculului. În noua normalitate, parteneriatele ar putea fi opţiuni viabile de a pătrunde cu uşurinţă în segmente noi şi de a dezvolta expertiză.

Tranziţia de la o afacere orientată pe combustibil la una orientată pe clienţi este, de asemenea, esenţială. Aceste schimbări merg mână-n mână cu digitalizarea amplificată şi cu o gamă largă de oferte personalizate cu scopul de a stimula implicarea clienţilor şi a consolida loialitatea.

Noua normalitate este, totodată, marcată de un nivel ridicat de volatilitate şi incertitudine. Lumea evoluează mult mai repede decât în trecut, astfel că noua normalitate impune un grad mai mare de agilitate. Planurile pe termen lung nu vor fi la fel de precise, deci reacţiile rapide la provocări şi adaptarea la noua realitate sunt vitale. Declanşarea pandemiei de COVID-19 anul trecut şi recentele fluctuaţii ale preţurilor la energie demonstrează acest lucru.

Cererea pentru combustibilii convenţionali nu mai este garantată. În sectorul auto, tranziţia de la vehicule cu motoare cu combustie internă către vehicule electrice se accentuează şi va continua să reducă cererea de combustibil pentru transportul rutier, în special benzină, care suferă deja ca rezultat al creşterii eficienţei motoarelor cu combustie. Pe termen mediu, ne aşteptăm ca România să fie ocolită de scăderile de cerere preconizate pentru vestul Europei, pe fondul creşterii ratei de motorizare şi al ratelor relativ scăzute de electrificare. Cu toate acestea, companiile de petrol şi gaze trebuie să profite de decada următoare pentru a-şi repoziţiona şi ajusta ofertele de produse şi servicii. Pe termen lung, după 2030 sunt aşteptate modificări semnificative.

Răspândirea tehnologiilor alternative, pentru vehicule utilitare uşoare şi grele (ex. electrice cu baterii, cu pile de combustie cu hidrogen), va diminua semnificativ cererea de motorină, refugiul tradiţional al carburanţilor rutieri europeni. Atât scăderea cererii pentru combustibil, cât şi creşterea numărului de vehicule electrice vor schimba fundamental mediul afacerilor downstream. Noi vom continua şi spori transformarea benzinăriilor în puncte de utilitate şi servicii, deşi, pe termen lung, transformarea şi optimizarea parţială a reţelei sunt inevitabile.

Strategiile convenţionale se învechesc pe zi ce trece. Operatorii din industria petrolului şi gazelor sunt nevoiţi să aibă în vedere un nou set de provocări legate de reglementări şi piaţă, precum şi să îşi extindă gama de servicii şi soluţii într-un ritm mult mai alert.

Ne este clar faptul că tranziţia energetică este reală, de anvergură şi că ritmul nu va face decât să accelereze. Acesta este un risc major pentru industrie, dar şi o importantă oportunitate de valorificat, din moment ce o mare parte din clienţii noştri vor căuta şi ei soluţii viabile.

Intensificarea demersurilor pentru realizarea tranziţiei energetice şi a neutralităţii emisiilor de dioxid de carbon devine una dintre provocările şi totodată unul dintre obiectivele-cheie ale secolului. Uniunea Europeană este în fruntea acestei schimbări, aşa cum a fost subliniat prin anunţarea recentă a unui set de reglementări de mediu în cadrul pachetului ”Fit For 55”. Această schimbare reprezintă o provocare pentru industria petrolului şi a gazelor naturale şi determină numeroase consecinţe pentru principalii actori.

Scăderea cererii va pune o presiune suplimentară pe marjele şi utilizarea sectorului european de rafinare, inclusiv pe România, care se află deja într-o poziţie dezavantajată în comparaţie cu operatorii din SUA sau Orientul Mijlociu din cauza dinamicii preţurilor materiilor prime. Pe de altă parte, iminenţa vârfului mondial al petrolului declanşează deja schimbări în domeniul explorării şi producţiei de hidrocarburi. Liderii în petrol şi gaze şi companiile regionale de petrol îşi reduc treptat expunerea la acest segment al lanţului valoric, părăsind sectorul în favoarea companiilor petroliere naţionale.

Preconizăm adâncirea poverii date de reducerea emisiilor de dioxid de carbon şi de costurile conformării cu reglementările. În căutarea căilor de decarbonizare, operatorii petrolului şi gazelor naturale vor avansa din ce în ce mai îndrăzneţ către dezvoltarea producţiei de biocombustibili sustenabili. De asemenea, sunt explorate tehnologii care reduc consumul de energie al procesului de rafinare precum şi de stocare a emisiilor generate de dioxid de carbon.

Anul 2020 a fost unul dificil pentru întreaga industrie petrolieră şi a gazelor naturale, în fiecare domeniu de activitate - de la extracţia petrolului până la distribuţia produselor petroliere.

Efectele şi influenţele determinate de COVID-19 s-au reflectat, de asemenea, în scăderea accentuată a cererii de produse petroliere, în volatilitatea ridicată a cotaţiilor internaţionale pentru combustibili şi în marjele de rafinare negative. Impactul acestor factori la nivel european a dus la acumularea unor stocuri mari de produse finite, obligând companiile să îşi ajusteze rapid activităţile şi să se adapteze la noile condiţii.

Măsurile s-au reflectat în evoluţia capacităţii de rafinare la nivel european în 2020 – care a înregistrat o scădere de aproximativ 50 de milioane de tone petrol/an (date fiind unităţile închise, conservate sau transformate) faţă de 2019. La acest nivel, alte 100 de milioane de tone au fost afectate temporar din cauza pandemiei (revizii tehnice, reduceri ale adâncimii de exploatare - de la o medie de 80-85% în 2019 la aproximativ 70% în 2020).

Aceste evenimente s-au reflectat, de asemenea, în activitatea Rompetrol, 2020 fiind unul dintre cei mai dificili ani din istoria companiei. Nu ne-am confruntat niciodată cu marje de rafinare negative timp de atâtea luni consecutive.

Scăderea bruscă a vânzărilor de combustibili - cauzată de restricţiile impuse de pandemie, scăderea livrărilor de combustibili pentru sectorul aviaţiei, obligaţia de a realiza investiţii în protecţia mediului şi de a respecta reviziile generale ale unităţilor de producţie, toate acestea au pus presiunea de a menţine un echilibru financiar pe întreg grupul. Cu eforturi deosebite, am reuşit să protejăm şi să ne menţinem activităţile de profil în România şi în regiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO