Companii

Istoria campionilor în business din Moldova, reflectată în paginile ZF

Scăderea economică din 2009 şi 2010 a adus schimbări importante în sistemul de finanţare al companiilor, atât din punctul de vedere al sistemului bancar, cât şi al fondurilor de investiţii. Însă, în 2012 creditarea a început să îşi revină, primul semn fiind creşterea cu 10% a finanţării acordate IMM-urilor de către BCR, cea mai mare bancă din România. La ediţia din anul 2012 a „Campioni în business“ din Moldova s-a discutat despre importanţa finanţării pentru companii, însă s-a scos în evidenţă faptul că oamenii de afaceri au realizat că nu îşi pot baza creşterea pe datorie la nesfârşit. În plus, mediul de business a dezbătut problema reprezentării comunităţii de antreprenori şi a faptului că vocea acestora nu este auzită de către instituţiile statului, mai ales când se pune problema reducerii taxelor şi impozitelor.

galerie foto

Autor: Mădălina Dediu Panaete

25.10.2015, 23:36 237

18 noiembrie 2011

2 noiembrie 2012

În ediţia din 2012 a „Campioni în business” din Moldova s-a readus în discuţie importanţa pe care o are producţia locală în bunul mers al economiei României, antreprenorii români scoţând în evidenţă faptul că importurile au ajuns la procente foarte mari în unele domenii în care ţara poate excela cu uşurinţă aşa cum este cazul producţiei de carne de vită.

Pe de altă parte, oamenii de afaceri au subliniat în continuare potenţialul pe care îl are România în domenii precum agricultura sau industria farma, însă au arătat că produsele realizate pe plan local trebuie să fie consumate şi de către români.

În plus, s-a vorbit şi despre faptul că antreprenorii nu ştiu când şi dacă trebuie să-şi vândă afacerea, dar şi despre faptul că vor să se implice foarte mult în business pentru că nu au un management profesionist.

25 octombrie 2013

Anul 2013 a adus o noutate în cadrul „Campioni în business” din regiunea Moldovei şi anume evoluţia spectaculoasă a companiilor din industria alimentară, o categorie care a stat în anii anteriori în umbra  unor domenii precum imobiliarele sau construcţiile.

Astfel că, pe lângă companiile premiate aproape an de an pentru rezultatele bune precum Te-Rox Prod sau Dedeman, au ieşit în evidenţă şi afaceri antreprenoriale din sectorul alimentar.

Killer (producţie de carne), Vanbet Vaslui (producţie ouă de consum) sau Safir Vaslui (procesare şi distribuţie a cărnii de pui) au fost printre companiile care au raportat creşterea afacerilor şi au fost premiate în cadrul Galei „Campioni în business”.

Investiţiile în noi tehnologii, dar şi fidelizarea clienţilor au readus companiile din industria alimentară în topul performanţei.

22 octombrie 2014

Planificare, profit şi prudenţă au fost cuvintele rostite de antreprenorii prezenţi la „Campioni în business” 2014 din regiunea Moldovei după ce începând cu anul 2009 criza a adus pe buzele tuturor „supravieţuirea“ sau  „tăieri” de investiţii şi de locuri de muncă.

În plus, antreprenorii au vorbit şi de planificarea pe termen mediu şi lung, aceştia fiind acum mult mai atenţi cum îşi organizează banii. Profitul a revenit în discursul oamenilor de afaceri români la cinci ani după ce valul crizei a „măturat” câştigurile multor jucători importanţi din România şi a adus pierderi în multe bilanţuri.

Companii precum Dedeman, Kober sau Betty Ice au fost premiate în cadrul Galei „Campioni în business”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO