Companii

Iulian Dascălu a devenit acţionar majoritar la Build Corp Prefabricate, companie cu care a lucrat pentru construcţia mai multor proiecte Iulius: „Avem un plan de investiţii de peste 20 mil euro“

Iulian Dascălu deţine dezvoltatorul imobiliar Iulius Group

Iulian Dascălu deţine dezvoltatorul imobiliar Iulius Group

Autor: Alina-Elena Vasiliu

01.08.2022, 00:05 2292

♦ Compania Build Corp Prefabricate, deţinută până acum de George Ivănescu, este adiacentă constructorului Build Corp, al aceluiaşi antreprenor, care a construit majoritatea proiectelor dezvoltate de Iulius Group.

Omul de afaceri Iulian Dascălu, care deţine dezvoltatorul imobiliar Iulius Group, a preluat pachetul majoritar, de 95%, din compania Build Corp Prefabricate, fondată de George Ivănescu, potrivit unui anunţ făcut de Iulius. Preluarea a fost făcută ca urmare a unei acţiuni de majorare de capital prin cooptarea unui nou partener al unităţii de producţie.

„Decizia investiţională face parte din strategia grupului Iulius de a-şi diversifica portofoliul în segmentul producţiei. Majorarea de capital va permite extinderea capacităţii de producţie pe noi segmente de prefabricate a Build Corp Prefabricate, precum şi dezvoltarea de noi unităţi, având un plan de investiţii de peste 20 de milioane de euro“, spun reprezentanţii Iulius.

Compania Build Corp Prefabricate, deţinută până acum de George Ivănescu, este adiacentă constructorului Build Corp, al aceluiaşi antreprenor, care a construit majoritatea proiectelor dezvoltate de Iulius Group, precum ansamblul mixt de retail şi office Palas Iaşi, trei dintre cele patru malluri sub brandul Iulius – de la Suceava, Timişoara şi Cluj-Napoca, extinderea Iulius Mall Iaşi, dar şi Iulius Town, ansamblul mixt cu birouri şi retail dezvoltat de firmele Iulius Group şi Atterbury Europe în Timişoara, o investiţie de 220 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO