Iulian Trandafir, directorul general al Farmexpert, al doilea cel mai mare distribuitor de medicamente de pe piaţă, spune că a distribuit anul trecut în jur de 170 de milioane de cutii de medicamente către farmaciile locale, spitale, clinici, faţă de 160 de milioane de cutii în anul anterior, iar afacerile pe an calendaristic au crescut cu procente cuprinse între 5% şi 10%.
„Am distribuit mai multe cutii de medicamente, însă creşterea a fost mai mare din punct de vedere valoric. Semnalele din ianuarie şi februarie au fost pozitive dar nu pot spune dacă vom avea un an pe creştere. Nu avem vizibilitate în piaţă, este ceaţă în ceea ce priveşte metodologia de calcul a preţurilor, taxa clawback şi bugetele. Suntem o victimă colaterală a taxei clawback, au loc delistări de produse“, a declarat Iulian Trandafir pentru ZF .
El a mai spus că investiţiile companiei sunt în stand by având în vedere imprevizibilitatea din piaţă. Anul trecut, afacerile companiei s-au apropiat de 3 miliarde de lei pe an calendaristic, faţă de 2,8 miliarde de lei în anul anterior, potrivit oficialului Farmexpert. Oficial, compania raportează rezultatele pe an financiar.