Companii

Javier Garcia del Valle, CEO al Happy Tour: Dacă restricţiile cresc, anul acesta este pierdut. Probabil va fi nevoie de cel puţin doi-trei ani să ajungem la ceea ce ne propusesem pentru 2020

Javier Garcia del Valle, CEO al Happy Tour: Practic, abia din trimestrul al treilea vom începe să avem o gură de oxigen, asta în condiţiile în care situaţia actuală nu se schimbă radical şi nu apar alte restricţii sau probleme mai mari.

Javier Garcia del Valle, CEO al Happy Tour: Practic, abia din trimestrul al treilea vom începe să avem o gură de oxigen, asta în condiţiile în care situaţia actuală nu se schimbă radical şi nu apar alte restricţii sau probleme mai mari.

Autor: Alina-Elena Vasiliu

30.07.2020, 12:00 195

Pentru 2020, agenţia de turism îşi propusese rezultate în creştere, iar lucrurile mergeau în această direcţie la începutul anului, însă după debutul pandemiei totul s-a schimbat.

Agenţia de turism Happy Tour, unul dintre cei mai mari ju­că­tori de pe piaţă, are unele eve­nimente programate până la sfârşitul anului, fiind prezentă şi pe acest segment, însă spune că activitatea este departe de a se compara cu cea din aceeaşi perioadă a anilor anteriori.

„Turismul este un domeniu sensibil la orice problemă locală sau mondială, iar în acest caz cred că este cel mai afectat domeniu. Încet-încet, lumea a început să călătorească, avem solicitări de evenimente pentru trimestrele al treilea şi al patrulea, am început să implementăm clienţi noi pe business travel, însă suntem departe de ce ar fi fost în mod normal în perioada aceasta. Încă sunt foarte multe restricţii şi activitatea ne este îngreunată, incertitudinea apasă şi mai mult, iar dacă, Doamne fereşte, restricţiile cresc, anul acesta este chiar pierdut. Pentru unii, poate tot businessul este pierdut“, spune Javier Garcia del Valle, CEO al Happy Tour.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO