Companii

Karl Heinz Dietrich investeşte 15 mil. euro într-un depozit logistic

Autor: Laurentiu Cotu

18.01.2013, 00:04 843

Compania germană Karl Heinz Dietrich International Exped, specializată în servicii de expediţie şi transport internaţional de mărfuri, va investi în total 12-15 mil. euro în realizarea unui depozit logistic pe o suprafaţă de 4,5 hectare, în parcul industrial Tetarom III, din localitatea Jucu - Cluj.

Germanii spun că vor investi într-o primă etapă 5 mil. euro şi vor crea 80 de locuri de muncă, urmând ca pe parcurs numărul de angajaţi să ajungă la 200 de persoane. "Vom realiza un depozit logistic în parcul Tetarom III şi vom desfăşura activităţi de transport pentru companiile localizate în această zonă", a declarat Hans U. Dietrich, preşe­dintele companiei.

Clujul este cel de-al şaselea judeţ din România în care sunt prezenţi. Investiţia ar urma să fie finalizată în cursul anului viitor, în condiţiile în care contractul de concesiune a tere­nu­lui din parcul industrial Tetarom III a fost semnat deja de către reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj şi cei ai com­paniei germane.

Compania Karl Heinz Dietrich International Exped este pre­zentă pe piaţa locală şi în alte patru locaţii, la Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Timişoara, având în total 500 de angajaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO