Companii

Kaufland saltă venitul mediu al angajaţilor din magazine şi depozite la circa 3.600 de lei net, nivelul salariului mediu pe economie. Compania are peste 15.000 de salariaţi, fiind unul dintre cei mai mari angajatori din economie

Salariul mediu net din comerţ este de 3.000 de lei în decembrie 2020, cu 7,5% mai mult decât în aceeaşi lună din anul 2019, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Salariul mediu net din comerţ este de 3.000 de lei în decembrie 2020, cu 7,5% mai mult decât în aceeaşi lună din anul 2019, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Autor: Cristina Roşca

10.03.2021, 00:04 5143

Cea mai mare parte a acestora lucrează în magazine şi depozite.

Un angajat Kaufland ce lucrează în magazinele sau depozitele retailerului german câştigă în medie, începând cu martie 2021, un venit brut lunar de 6.100 de lei (3.568 de lei net), potrivit reprezentanţilor companiei. Această sumă include nu doar salariul, ci şi sporuri, tichete de masă şi vouchere de vacanţă.

Astfel, venitul mediu pentru angajaţii din magazinele şi depozitele reţelei se apropie de salariul mediu pe economie, care este de puţin peste 3.600 de lei. Multă vreme, salariile în retail - în special cele ale vânzătorilor şi ale lucrătorilor comerciali – erau apropiate mai degrabă de minimul pe economie. În ultimii ani dinainte de pandemie însă, piaţa muncii a devenit tot mai dificilă, angajaţii se găseau greu, astfel că reţelele de magazine a trebuit să majoreze constant câş­tigurile. În această piaţă, reţelele surori Kaufland şi Lidl au dat tonul creşterilor, cele două lanţuri de magazine având şi cele mai mari salarii din do­meniu, conform datelor ZF.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO