• Leu / EUR4.7559
  • Leu / GBP5.4795
  • Leu / USD4.1941
Companii

La schi în România: cele mai lungi zece pârtii de schi din ţară au o lungime totală de 28 de kilometri, multe aşteaptă să ningă în lipsa tunurilor de zăpadă

Secțiune susținută de Medlife Logo

Autor: Mirabela Tiron

25 dec 2016 3274

Pentru un weekend la schi în Poiana Braşov, staţiunea cu cel mai mare domeniu schiabil, un cuplu trebuie să scoată din buzunar peste 1.000 de lei. Doar ski pass-ul pentru o zi costă 145 de lei de persoană.

În România sunt 183 de pârtii omologate şi în curs de omologare, cu  o lungime totală de 160 de kilo­metri, potrivit calculelor ZF pe baza datelor din baza Autorităţii Naţionale de Turism, instituţie aflată în subordinea Ministerului Economiei. Tot domeniul schiabil din România este cât cel dintr-o singură staţiune de schi din Austria sau Franţa.

În prezent, sunt doar câteva pârtii din ţară unde se schiază, cele din zone unde a nins suficient pentru a acoperi pârtiile cu zăpadă şi pârtiile pe care s-au pus tunuri de zăpadă. „Pe pârtia Dealul Negru (Vatra Dornei) nu se schiază, nu este suficientă zăpadă pe pârtii şi nu avem tunuri de zăpadă”, a spus Mihai, un reprezentant al companiei Telescaun Negreşti. Dealul Negru din Vatra Dornei are 3 kilometri lungime şi este a treia cea mai lungă pârtie din ţară, dar este una dintre pârtiile pe care nu s-au pus tunuri de zăpadă.

Cele mai lungi zece pârtii de schi din ţară au o lungime totală de 28 de kilometri împreună, potrivit calculelor ZF. În topul celor mai lungi pârtii intră Drumul Roşu, Sulinar (Poiana Braşov), Dealul Negru (Vatra Dornei), Drumul de Vară (Sinaia), pârtia Lupului din Poiana Braşov, Carp din Sinaia, pârtia Telegondolă (Voineasa), Cocoşul (Predeal), Sub Teleferic (Poiana Braşov) şi Mogoşa din judeţul Maramureş. Doar 55 de pârtii din ţară au o lungime de peste un kilometru, doar două pârtii au peste trei kilometri lungime şi una singură sare de 4 kilometri lungime, arată datele din baza ANT.

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro

*MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unui business sănătos. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Companii!

Etichete:

Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7559
Diferență: -0,0357
Ieri: 4.7576
Azi: 4.1941
Diferență: 0,0072
Ieri: 4.1938
Azi: 5.4795
Diferență: 0,2525
Ieri: 5.4657
Azi: 4.1867
Diferență: -0,0668
Ieri: 4.1895