Companii
Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, CE Oltenia: Suntem în discuţii cu 40 de companii pentru proiecte noi de producţie
Lăcrămioara Diaconu-Pinţea
Complexul Energetic Oltenia, entitate care asigură în prezent peste 20% din energia României, aşteaptă în toamna acestui an primele oferte angajante pentru portofoliul nou de producţie pe care încearcă să îl construiască până în 2026. Succesul reorganizării CE Oltenia este esenţial în procesul de tranziţie energetică la care s-a angajat România, ţinta stabilită la nivel naţional fiind exitul din cărbuni la nivelul anului 2032.
„Avem 40 de posibili parteneri din Europa şi Asia, iar acum sunt în faza de primire a ofertelor neangajante şi se aşteaptă ca în septembrie să intre în etapa de oferte angajante. Vorbim de SPV-uri (special purpose vehicle) sau companii de proiect pentru că este clar şi a devenit clar pentru toată lumea că nu mai putem susţine singuri acest plan de restructurare“, a declarat Lăcrămioara-Diaconu Pinţea, membru în directoratul CE Oltenia, în cadrul emisiunii de business ZF Live.
Pe langă finanţările cu care ar contribui potenţialii parteneri, CE Oltenia se află în discuţii cu şapte bănci comerciale şi o instituţie financiară internaţională în vederea susţinerii planului de restructurare.
„Compania are în vedere construirea a două centrale cu ciclu combinat (produc energie şi căldură) pe gaze cu o capacitate totală de 1.300 MW şi 8 parcuri fotovoltaice de aproximativ 700 MW, la care se va adăuga o reabilitare a unei mini-hidrocentrale. Fiecare proiect pe gaz va vrea, la nivelul de vârf al lucrărilor, circa 1.500 de locuri de muncă.“
-
Cum ar putea fi rezultatele pe T2/2022 la Bursă. Horia Braun, Erste AM: Ar trebui să vedem mai consistent efectele noilor conjuncturi
-
Pagina verde. Surse de poluare în oraş: maşinile care staţionează cu motorul pornit în locuri precum drive-thru-urile restaurantelor. „Nu este în regulă să ai drive-thru în oraş, acest lucru ar trebui reglementat“
-
Un salariu pe zi. Un bucătar câştigă, în medie, 1.100 de euro net pe lună. Ana Vişian, BestJobs: Pentru rolurile de bucătari, candidaţii au nevoie de experienţă în gestionarea unei bucătării, dar şi în siguranţa alimentelor, iar o certificare specifică poate reprezenta un plus pentru orice candidat
-
Adrian Vasilescu, BNR: Anticamera falimentului sau…
-
ZF Investiţi în România! Anamaria Burcă, SVN Romania: Creşterea preţurilor din Cluj permite acum relocarea fabricilor. Randamentul investiţional în Cluj este undeva la 4%, foarte mic. Este unul mai mic decât în Bucureşti
-
Amânarea ratelor la credite cu până la 9 luni, decisă de coaliţia de guvernare, i-a luat prin surprindere pe bancheri. Nu se aşteptau. Modalitatea concretă de aplicare este în ceaţă deocamdată. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie
-
ZF Agropower. Sergiu Gorban, CEO, Transylvania Invest: „Avem două coridoare de transport, în Halmeu şi în Dorneşti, şi avem capacitatea de a opera 70.000 de tone de cereale pe lună din Ucraina. Mai deschidem un coridor rutier“
-
Continuă să parieze pe segmentul hotelier. Familia de antreprenori locali Dogariu investeşte 10 mil. euro la Alba Iulia, într-un hotel afiliat brandului Mercure. Antreprenorii mai au două hoteluri în Bucureşti
-
ZF Economia verde. Bogdan Purcherea, Envipco, producător de automate pentru colectarea recipientelor de băuturi: Ne aşteptăm la vânzări de 20-30 mil. euro pe an
-
Afaceri de la Zero. Nicoleta Dreguş şi Marius Ibincianu au deschis Acasă, o unitate de cazare din Lupeni, judeţul Hunedoara, dar îşi doresc să promoveze zona prin crearea unui punct gastronomic local
-
Războiul din Ucraina. Şeful Statului Major din SUA a vorbit despre posibilitatea trimiterii unor trupe americane în Ucraina: Există o planificare în curs
-
Platforma eMAG marketplace a ajuns la 42.000 de selleri, în creştere cu 16%. Comercianţii au vândut mai mult cu 23% în ultimul an