• Leu / EUR4.9578
  • Leu / GBP5.7669
  • Leu / USD4.6350
Companii

Lagardère Travel Retail spune că are pregătit un buget de 30 mil. euro şi aşteaptă finalizarea licitaţiei pentru atribuirea spaţiilor comerciale din aeroportul Otopeni

Lagardère Travel Retail spune că are pregătit un buget de 30 mil. euro şi aşteaptă finalizarea licitaţiei pentru atribuirea spaţiilor comerciale din aeroportul Otopeni

Dag Rasmussen, CEO Lagardère Travel Retail: În anii următori, ne dorim să investim peste 15 milioane de euro în spaţiile comerciale şi de alimentaţie publică ce vor rezulta în urma construirii de noi terminale sau a extinderii celor existente.

La solicitarea ZF, care a întrebat dacă licitaţia a fost deja demarată sau urmează să fie lansată, reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti au transmis că, „la acest moment, procedura la care faceţi referire nu a fost finalizată, aceasta fiind în derulare“.

Lagardère Travel Retail, com­pania prin care grupul francez Lagardère administrează activitatea de pe piaţa locală, are un buget de investiţii de peste 30 de milioane de euro doar pentru dezvoltarea în aeroportul Otopeni, în contextul în care licitaţia pentru ocuparea spaţii­lor comerciale din aeroport a fost anunţată anul trecut.

„Vrem să investim în Aeroportul Otopeni peste 30 de milioane de euro în următorii ani, investiţie care cuprinde şi sumele aferente spaţiilor comerciale ce vor fi dezvoltate în cadrul viitorului terminal. În urma acestor investiţii, suprapuse peste o dezvoltare profesională, ne aşteptăm ca activitatea comercială de pe Ae­roportul Otopeni să genereze peste 500 de locuri de muncă şi contribuţii anuale de peste 60 de milioane euro către bugetul de stat“, spune Dag Rasmussen, chairman şi CEO al Lagardère Travel Retail.

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9578
Diferență: -0,0746
Ieri: 4.9615
Azi: 4.6350
Diferență: -0,0927
Ieri: 4.6393
Azi: 5.7669
Diferență: 0,1928
Ieri: 5.7558
Azi: 5.1130
Diferență: -0,0117
Ieri: 5.1136