Companii

„Lanterna roşie“ pe piaţa auto: Top judeţe cu cele mai mici vânzări de maşini în semestrul I

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Autor: Bogdan Alecu

25.07.2013, 22:00 4883

În judeţul Mehedinţi (255.000 locuitori) s-a livrat potrivit datelor constructorilor auto o singură maşină în primul semestru al acestui an, 14 în Covasna (206.300 locuitori), 26 în Sălaj (218.000 loc.), 29 în Botoşani (106.800 loc.) şi 36 în Ialomiţa (258.700 loc.), în aceste judeţe dealerii auto supravieţuind numai din service, pe măsură ce piaţa auto a scăzut cu peste 95% faţă de volumele din 2008.

„Noi am exclus acum din buget vânzarea de maşini, iar businessul se face din service. Spre exemplu, un consultant de vânzări face şi recepţie clienţi pentru service pentru că la noi nu există trafic de showroom“, a spus Călin Lungu, directorul dealerului Automotive Trading din Drobeta-Turnu Severin, care comercializează marca Peugeot. El a subliniat că dealerul a vândut cinci maşini în primele şase luni, dar toate sunt în­matriculate pe Bucureşti, fiind achiziţionate în leasing.

La nivel naţional, în primele şase luni ale acestui an, doar în patru judeţe din 41 (Bucureşti şi Ilfov fiind luate la un loc) s-au mai vândut peste 1.000 de maşini, faţă de 26 de judeţe în prima jumătate a lui 2008, când piaţa a atins cel mai înalt nivel, de peste 315.000 de autoturisme vândute anual, potrivit informaţiilor jucătorilor din piaţa auto locală.

Comparativ cu perioada de vârf, în 17 judeţe vânzările au scăzut cu peste 90%, iar sub media de 80% de la nivel naţional sunt doar şase judeţe.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.07.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO