Companii

Lanţul de patiserii Fornetti a ajuns la aproape 800 de unităţi şi continuă dezvoltarea. „Ne uităm către oraşele mari, zone pietonale şi centre comerciale“

Lanţul de patiserii Fornetti a ajuns la aproape 800 de...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

31.08.2018, 00:07 513
„Preconizăm că până la finalul acestui an vom mai deschide aproximativ 80 de noi magazine.“

Fornetti România, compania care deţine cel mai extins lanţ de patiserii de pe plan local, a terminat S1/2018 cu o cifră de afaceri de 88,4 milioane de lei (aproape 20 de milioane de euro), în creştere cu peste 7% faţă de pe­rioada similară a anului trecut.

„Din fericire, anul a început şi a con­tinuat într-o notă pozitivă, la fel ca ultimii ani. Suntem pe un ascendent bun, avem stabilitate pe piaţă, consistenţă şi  energie pentru a continua să dezvoltăm bussi­nes­sul“, a declarat pentru ZF Cristian Andrei, director general al companiei, care deţine o fabrică în judeţul Timiş. El conduce compania din luna mai a acestui an, înlocuindu-l în funcţia de director general pe Toth Csaba.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO