Retailerul francez de bricolaj Leroy Merlin, cu 19 magazine în România, a sărit pragul de 3 miliarde de lei (600 mil. euro) cifră de afaceri pe piaţa locală în 2021, ceea ce înseamnă o creştere de peste 38%, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza datelor transmise de companie. Profitul a fost şi el în creştere.
„Per ansamblu, trendul este unul ascendent, vânzările au continuat să crească, construcţiile merg înainte, clienţii noştri au investit şi în 2021 în casele lor, au proiecte de amenajare în dezvoltare, mai ales că mulţi au continuat să lucreze remote. De altfel, am înregistrat creşteri în fiecare din cei zece ani de când activăm pe piaţa din România“, a spus pentru ZF Frédéric Lamy, CEO al Leroy Merlin România.
Retailerul a recrutat peste 300 de oameni noi în 2021, ceea ce a făcut ca personalul să ajungă să numere astăzi circa 3.000 de angajaţi.