Decizia Agrana, liderul pieţei de zahăr, de a pune la conservare capacitatea de rafinare a zahărului din fabrica din Buzău, aduce din nou la lumină dezechilibrele dintr-o piaţă care a mai rămas acum cu trei unităţi de producţie faţă de 33 înainte de Revoluţie.
În tot acest timp, importurile de zahăr au crescut, iar deficitul comercial s-a adâncit.
De exemplu, ultimele date de la Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că România a importat în 2023 zahăr de peste 360 de milioane de euro, valoare care a avut o dublare faţă de 2019. Însă, exporturile României de zahăr din trestie sau din sfleclă şi zaharoză pură s-au ridicat în 2023 la doar 101 milioane de euro.
Reprezentanţii Agrana au anunţat că au oprit procesul de rafinare din fabrica din Buzău încă din noiembrie 2023.
„Operaţiunile de ambalare, depozitare şi logistică ale fabricii din Buzău funcţionează conform programului obişnuit, fiind sistat doar procesul de rafinare, activitate oprită încă din noiembrie 2023“, au spus reprezentanţii companiei.