Penuria de forţă de muncă loveşte nu doar companiile mari, care deja au „infrastructura“ necesară de a angaja oameni din afara ţării şi din ţară, dar şi de a aduce forţă de muncă din zone limitrofe, ci şi producătorii mai mici de dulciuri sau patiserie care se văd nevoiţi să apeleze la agenţii care aduc oameni în special din Asia pentru a putea duce mai departe planurile de expansiune.
„În zona Aradului există aceeaşi problemă cu forţa de muncă la fel ca în toată ţara. În perioada războiului, am recrutat câţiva angajaţi ucraineni care au învăţat repede şi ne-au ajutat foarte mult în susţinerea afacerii pentru că români este destul de greu să găseşti. În doi ani au învăţat şi limba şi se descurcă în interacţiunea cu clienţii. Iar anul acesta am apelat la forţă de muncă din Sri Lanka“, a spus Cristina Vîrtaci, fondatoare a Semico Gourmet Pastry, producător de produse de patiserie care are propria prăvălie în Arad, dar colaborează şi cu Selgros, Real şi Carrefour. În prezent, Semico are zece angajaţi dintre care trei străini. În plus, antreprenoarea spune că pentru planul de dezvoltare care include dezvoltarea unei noi prăvălii probabil va apela atât la forţă de muncă locală, cât şi străină.