Companii

Localnicele – proiect susţinut de #Localnicii, CEC Bank şi Mastercard. Anca Maria Vlădoi produce în Dobrogea, alături de familia sa, 100.000 de litri de vin sub eticheta Familia Vlădoi, iar anul acesta are în plan extinderea pe piaţa internaţională

Anca Maria Vlădoi, fondatoarea businessului Familia Vlădoi: Pe rod avem acum 21,5 hectare. Capacitatea de producţie a cramei este de 100.000 de litri anual. În acest moment, producem 80.000 de sticle de vin pe an şi acoperim 80% din ţară.

Anca Maria Vlădoi, fondatoarea businessului Familia Vlădoi: Pe rod avem acum 21,5 hectare. Capacitatea de producţie a cramei este de 100.000 de litri anual. În acest moment, producem 80.000 de sticle de vin pe an şi acoperim 80% din ţară.

Autor: Alexandra Matei

04.03.2022, 00:05 1204

♦ „Anul acesta, încercăm să ne axăm pe piaţa internaţională, să creştem vânzările în Europa.“ ♦ Familia Vlădoi are pe rod, în prezent, 21,5 hectare cu viţă de vie ♦ În 2021, businessul a avut o creştere a vânzărilor cu 70% faţă de anul precedent, iar cifra de afaceri a ajuns la aproximativ 500.000 de lei.

Familia Vlădoi, un business din Do­brogea transmis din generaţie în generaţie, cu o istorie de aproape o sută de ani, care în prezent este controlat de antreprenoarea Anca Maria Vlădoi, produce 100.000 de litri de vin pe an, adică circa 80.000 de sticle, care ajung, în cea mai mare parte, în industria HoReCa şi în magazinele specializate de vinuri.

În 2022, antreprenoarea care se ocupă de acest business spune că are în vizor extinderea pe piaţa internaţională.

„Noi am început în anul 1990, când străbunicul nostru ne-a lăsat moştenire via. În 2010, am reuşit să accesăm fonduri europene, a fost un proiect în valoare de 800.000 de euro, în care a intrat moder­nizarea cramei, utilaje, irigare prin picurare, filtrare. Pe rod avem acum 21,5 hectare. Capacitatea de producţie a cramei este de 100.000 de litri anual. În acest moment, producem 80.000 de sticle de vin pe an şi acoperim 80% din ţară. Pe piaţa inter­naţională am ieşit cu produsele noastre doar în Germania, iar acum urmează să mai participăm la târguri internaţionale. Anul acesta, încercăm să ne axăm pe piaţa internaţională, să creştem vânzările în Europa. Am trimis vinurile la concursuri internaţionale şi târguri de profil“, a spus Anca Maria Vlădoi pentru ZF, în cadrul proiectului Localnicele, susţinut de #Localnicii, CEC Bank şi Mastercard.

Vinul este o poveste veche în familia Vlădoi, care îşi are originile în anul 1924, atunci când străbunicul antreprenoarei a înfiinţat aşezarea Siminoc, un sat aflat la aproximativ 20 de kilometri de Constanţa, ce urma să devină prima plantaţie de vie cu soiuri hibride şi nobile, aduse din zona Drăgăşanilor.

După 1989, familia a redobândit moştenirea, o vie de aproape 19 ha îmbătrânită şi vlăguită, pe care, începând cu 1995, o va vinifica în crama proprie.

În prezent, în crama familiei Vlădoi sunt produse vinuri premium, dintre care circa 90% sunt vinuri seci, iar 10%, vinuri demiseci şi demidulci. Cele mai cerute vinuri sunt vinurile roze şi albe, menţionează antreprenoarea.

Deşi cea mai mare parte dintre vinuri ajung în HoReCa şi în magazinele de profil, Anca Maria Vlădoi precizează că ele se vând şi din cramă şi din magazinele specializate ale Grupului Carrefour.

Clientul vinurilor produse de Familia Vlădoi, spune aceasta, este acel client care caută cel mai bun raport calitate-preţ. Publicul ţintă al produselor este format atât din clienţi corporate, cât şi din clienţi persoane fizice, însă cea dintâi categorie este mai proeminentă în business.

„Ca pondere, categoria corporate este mai proeminentă în business, reprezentând 75% din totalul vânzărilor.“

Proiectul Localnicele, din care businessul Familia Vlădoi face parte, este, din perspectiva antreprenoarei, o iniţiativă prin intermediul căreia consumatorii îşi vor da seama ce înseamnă un vin premium şi vor aprecia vinul local.

Ea crede că principalul punct forte al acestui proiect este acela că se va stimula consumul local. „În momentul în care vii în zonă, în apropiere de Constanţa, şi consumi un peşte, îl asociezi cu un vin local. Aşa am reuşit să creştem“, a mai adăugat ea.

Cel mai ieftin vin sub eticheta Familia Vlădoi costă 34 de lei, iar cel mai scump, 62 de lei.

În 2021, susţine antreprenoarea, businessul a avut o creştere a vânzărilor cu 70% faţă de anul precedent, iar cifra de afaceri a ajuns la aproximativ 500.000 de lei. Cele mai bune luni de anul trecut au fost lunile de vară, când comenzile au fost de ordinul zecilor şi au fost în creştere cu 60% faţă de 2020.

Pentru 2022, Anca Maria Vlădoi estimează o creştere a cifrei de afaceri cu cel puţin 30-40% faţă de anul trecut.

Investiţiile producătorului de vin Familia Vlădoi nu se opresc. Antreprenoarea susţine că, în prezent, sunt proiecte în derulare pentru modernizarea cramei, pentru achiziţia de utilaje şi pentru a face un wine bar şi un wine shop local. „Wine barul şi wine shopul vor fi destinate degustărilor de vin şi vor putea găzdui circa 70-80 de persoane.“

În momentul de faţă, echipa care se află în spatele businessului este formată din aproximativ 15 persoane.

Experienţa de antreprenor este, pentru Anca Maria Vlădoi, o provocare, iar faptul că este femeie în business îi aduce satisfacţii, chiar dacă este greu.

„Nu este niciodată timp să te plictiseşti. Este greu, dar în momentul în care vezi rezultatele, ai şi satisfacţii“, a conchis aceasta.


Proiectul editorial „Localnicele“ este realizat de Ziarul Financiar în parteneriat cu Localnicii.ro şi susţinut de CEC Bank şi Mastercard. Te invităm să descoperi şi Cutia cu Localnice – o cutie făcută de femei pentru femei, cu o selecţie de produse ce provin exclusiv de la femei antreprenor.


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO