Companii

Low-costul italian Air Vallee va efectua zboruri direct pe Bucureşti-Pescara din 26 martie

Low-costul italian Air Vallee va efectua zboruri direct pe Bucureşti-Pescara din 26 martie

Foto: Catalin Abagiu

Autor: Mirabela Tiron

19.02.2012, 13:44 584

Low-costul italian Air Vallee va efectua zboruri pe ruta Bucureşti-Pescara din 26 martie, cu o frecvenţă de două curse săptămânal de pe aeroportul Henri Coandă (Otopeni) în zilele de luni şi vineri. Iniţial compania anunţase că va opera aceste curse din aprilie.

Preţul biletelor de avion începe de la 29 de euro pe o călătorie. În acest preţ este inclus şi un bagaj de cală de până la 20 de kilograne şi un bagaj de mână de până la şase kilograme. Air Vallee este cel mai nou jucător aerian care intră pe piaţa locală.

Înfiinţată în 1987, compania aeriană are baza operaţională la Parma, dar operează şi de pe aeroporturile din alte patru oraşe din Peninsulă (Torino, Rimini, Pescara şi Catania).

Din România compania va opera curse pe Bucureşti-Parma (două zboruri pe săptămână), Bucureşti-Florenţa (trei zboruri pe săptămână începând cu 26 aprilie), Bucureşti-Pescara (două zboruri pe săptămână). O altă destinaţie spre care va zbura Air Vallee din 3 mai este Bucureşti-Milano, care nu apare încă pe site-ul companiei. Din Iaşi vor fi operate zboruri spre Torino de pe 25 martie, spre Milano de la 30 aprilie iar spre Roma din 30 aprilie, pe toate aceste curse putând fi făcute rezervări. Compania ia în calcul şi introducerea de zboruri spre Paris din Iaşi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO