Companii

Luptă de culise pe piaţa energiei: Furnizorul Getica i-a „suflat“ clientul NEPI, cel mai mare proprietar de mall-uri din România, traderului Tinmar

Luptă de culise pe piaţa energiei: Furnizorul Getica...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

14.06.2017, 00:07 2146

Furnizorul de energie electrică Getica, deţinut de Viorel Tudose şi Adrian Rusu, în portofoliul căruia se află clienţi precum Dedeman, Praktiker şi grupul Rewe, a preluat luna trecută în rândul consumatorilor şi compania de investiţii în real estate NEPI.

Din totalul de 75.000 MWh pe lună pe care îi furnizează Getica, NEPI are un consum de 15.000 MWh, ceea ce reprezintă o pondere de 20% din total.

„Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de un an şi a intrat în vigoare în luna mai. Suntem furnizori de ener­gie pentru toate proprietăţile NEPI din ţară, dar şi pentru cele pe care compania le va dezvolta de acum înainte“, spune Viorel Tudose, acţionar majoritar în grupul Getica. El nu a precizat care este valoarea contractului, însă spu­ne că a fost încheiat la un preţ în acord cu evoluţia din piaţă.

Potrivit rezultatelor de la Ministerul de Finanţe, Getica 95 a avut în 2016 o cifră de afaceri de 140,5 milioane de lei (31,2 mi­lioane de euro) şi un profit de 380.000 de lei.

Anterior, NEPI avea drept furnizor compania Tinmar, pe site-ul căreia încă apare în categoria clienţilor. Tinmar a avut anul trecut un business de 558 mil. lei şi profit de 4 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO