Companii

Mall chinezesc în Afumaţi: investiţie de 27 mil. euro. Galerie FOTO

Mall chinezesc în Afumaţi: China Town a inaugurat astăzi un centru de 27 mil. euro. Galerie FOTO

China Town

Autor: Alice Gheorghe, Mediafax

19.07.2011, 15:22 13318

Compania China Town România,controlată de investitori chinezi, a inaugurat marţi, la Afumaţi,în apropiere de Bucureşti, un complex comercial cu 1.240 demagazine, în urma unei investiţii de 27 milioane euro.Unitatea include şi 200 de depozitepermanente şi 200 depozite provizorii.

Directorul executiv al China Townşi preşedinte al Camerei de Comerţ Bilaterale China-România,Alexandru Ioan, a declarat că 95% dintre unităţile comerciale suntvândute, iar restul sunt destinate închirierii.

"Contractul de închiriere pe careîl încheiem se desfăşoară pe o perioadă de trei ani. În primul an,chiriaşii nu plătesc nimic, în al doilea an chiria este de 10 europe metru pătrat/lună, iar în al treilea an se plătesc pe lună 12euro pe metru pătrat", a spus marţi Alexandru Ioan.

La momentul inaugurării, multemagazine nu erau deschise, însă Ioan a motivat că proprietarii suntîn concediu.

El a mai spus că unitateacomercială se adresează în principal clienţilor persoanejuridice.

Complexul Comercial din Afumaţi vaasigura circa 3.000 locuri de muncă, incluzând personalulmagazinelor.

Unitatea inaugurată marţireprezintă prima etapă a unui proiect de investiţii de peste 100milioane euro, care se va desfăşura pe o suprafaţă de 40 hectare şiva include 3.275 de spaţii comerciale şi 1.380 depozitelogistice.

În etapa a doua a proiectului,care ar putea începe anul viitor, vor fi construite 300 de casetradiţionale chinezeşti, iar în a treia etapă va fi realizat uncomplex rezidenţial cu blocuri, grădiniţe, şcoli şi parc dedistracţie.

Premierul Emil Boc, prezent lainaugurarea complexului comercial China Town, a apreciat căinvestiţia va reprezenta inclusiv un punct de atracţie turisticăpentru români şi străini.

"Toţi cei care iubim stilul deviaţă chinezesc, produsele chinezeşti, vom găsi aici un loc depetrecere a timpului liber şi de cumpărături", a spusBoc.

El i-a invitat pe oamenii deafaceri chinezi să investească şi în energie, transporturi şimediu, prin proiecte de parteneriat public-privat, susţinând căRomânia se află, datorită stabilităţii economice, într-o situaţiemult mai bună decât unele ţări din zona euro.

"Este cel mai bun moment pentru ainvesti în România", a spus Boc oamenilor de afaceri chineziprezenţi la inaugurarea complexului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO