Companii

Mallurile Galleria ale GTC, în pericol de default. Creditele pentru dezvoltare nu mai sunt în parametri

Mallurile Galleria ale GTC, în pericol de default. Creditele pentru dezvoltare nu mai sunt în parametri

Autor: Cristi Moga

11.11.2011, 00:00 1357

Scăderea cu 13% a valorii de piaţă a centrelor comerciale Galleria, deţinute de compania israeliană GTC în Buzău, Piatra Neamţ şi Suceava, a provocat nerespectarea raportului "loan to value" între valoarea creditelor bancare accesate pentru dezvoltare şi cea a activelor, evaluate la 47 mil. euro, sub costul de dezvoltare.

În aceste cazuri este necesară, de regulă, rambursarea anticipată a unor părţi din credit pentru ca acesta să nu intre în "default", caz în care banca poate cere executarea garanţiilor.

"În prezent sunt cinci împrumuturi care nu se încadrează în acordurile de creditare: proiectul de birouri Francuska, trei centre comerciale din România, Avenue Mall Osijek, Galleria Varna şi Galleria Stara Gora", spun reprezentanţii GTC în prezentarea raportului financiar pentru primele nouă luni ale anului.

Proiectele Galleria de pe piaţa locală au fost dezvoltate cu ajutorul unui credit de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO