ZF 24
Mallurile şi centrele comerciale au închis magazinele, dar unele încă facturează chirii, cu toate că chiriaşii au lacăt pe uşă
Tensiunile dintre proprietarii de centre comerciale şi chiriaşi se accentuează în condiţiile în care unii continuă să emită facturi pentru luna aprilie, dar şi somaţii pentru a ţine magazinele închise, conform ordonanţei militare.
Cei mai mulţi dintre proprietarii de centre comerciale sau galerii comerciale pun tot mai mare presiune pe chiriaşii magazinelor pentru a plăti chiria aferentă lunii aprilie, inclusiv cu somaţii că vor executa scrisoarea de garanţie, potrivit datelor din piaţa imobiliară. Pe de altă parte sunt şi proprietari care au înţeles şi au amânat plata chiriilor aferente lunii aprilie. Mai mult, retailerii spun că marii proprietari au contracte bine realizate, astfel încât chiriaşii nu pot declara nimic în public şi nu au altă soluţie decât de a plăti chiria.
În cazul marilor proprietari, aceştia au mai departe de plătit finanţarea obţinută, de obicei din altă ţară sau prin emisiuni de obligaţiuni care nu intră neapărat sub ordonanţa miliară şi implicit trebuie să achite mai departe ratele la credit. În cazul AFI Europe, care deţine în România AFI Cotroceni, unul dintre cele mai mari malluri, oficialii spun că „La nivelul lunii martie facturile pentru chirii au fost emise la finalul lunii februarie, în timp ce pentru aprilie nu am facturat chirii“.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
ZF/PwC La cafea cu Mihai Bordeanu, Dacia: Cariera mea este un paradox, dar în primul rând am avut multă şansă. Acum sunt copilul şi beneficiarul planului de reorganizare al grupului Renault
-
Dezastru: în ultimii cinci am dat 30 mld. lei pe 180 de kilometri de autostradă, în timp ce în cei cinci ani anteriori am făcut tot 180 de kilometri, dar cu 12 mld. lei
-
Bursă. Mai vinde statul din Hidroelectrica? Karoly Borbely, CEO al Hidroelectrica: Ar fi un pas firesc pentru bursă
-
Familia austriacă Julius Meinl intră pe piaţa hotelieră românească prin achiziţia hotelului Ambasador din Bucureşti
-
Octavian Radu a ieşit din Vinexpert, cedând afacerea de distribuţie de vinuri proprietarului Crush Distribution din Cluj
-
Conferinţa ZF Logistică, transporturi & automotive 2024. Avem nevoie de Schengen pentru a accelera creşterea economică. Din 2012 România a pierdut aproape 20 mld. euro din cauza menţinerii în afara spaţiului
-
ZF Investiţi în România! Programul Tranziţie Justă pentru IMM-uri: proiectele depuse până la începutul lunii aprilie acopereau 85% din buget în Dolj, 75% în Prahova, 36% în Galaţi, 35% în Mureş, 25% în Hunedoara şi 19% în Valea Jiului
-
Deficitul agroalimentar a crescut de trei ori în ultimul deceniu şi a ajuns la 6,3 miliarde de euro în 2023. ZF a analizat importurile şi exporturile în 15 categorii de produse agroalimentare, iar primele trei sectoare ca nivel al deficitului sunt carnea, fructele şi categoria de lactate, ouă şi miere
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Răzvan Paşol, CEO al Patria AM: În lipsa unor ştiri negative, avem estimări bune pentru piaţa de capital anul acesta. Scăderea inflaţiei şi a dobânzilor va urma însă o tendinţă mai puţin liniştită
-
Afaceri de la Zero. Ruxandra Mercea, Florina Popîrţac şi Raluca Manole, trei antreprenoare din Cluj-Napoca, au dezvoltat Spark Generation, o platformă de educaţie online care a strâns 9.000 de elevi din 25 de ţări
-
ZF Agropower. George Bădescu, director executiv, AMRCR: Există premise şi tendinţe de creştere a producţiei interne de alimente. Stabilirea unor priorităţi de producţie într-un mediu foarte concurenţial ar ajuta sectorul
-
ZF/Libra Internet Bank Profesii liberale. Farmacia are nevoie de vizibilitate pentru a creşte. Dumitru Lupuleasa, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România: Dacă ai un vad bun, lângă cabinete medicale, lângă o piaţă, farmacia va funcţiona
-
Schimbări în piaţa fast-food: Ce se întâmplă cu restaurantele KFC, Pizza Hut şi Taco Bell din România
-
Prognozele actualizate pentru economia României în 2024: Instituţiile internaţionale văd creşteri mai mari de 3%, analiştii locali sunt mai pesimişti
-
ANALIZĂ ZF. Rezidenţialul a scăzut cu 41% în primele două luni. „Sunt mai multe cauze: blocajul autorizaţiilor, prudenţa dezvoltatorilor, costurile ridicate, finanţarea, creşterea TVA“