Companii

Managerii estimează creşterea moderată a preţurilor în toate sectoarele economiei în următoarele trei luni

Managerii estimează creşterea moderată a preţurilor...

Autor: Cristina Bellu

28.10.2019, 10:18 72

Managerii companiilor estimează o creştere moderată a preţurilor în toate sectoarele economiei în perioada octombrie-decembrie, şi relativă stabilitate a activităţii în industria prelucrătoare şi comerţul cu amănuntul, potrivit datelor transmise luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În acelaşi timp este preconizată o relativă stabilitate a numărului de salariaţi în industria prelucrătoare şi servicii.

Concluziiile au fost obţinute prin intermediul unor anchete de conjunctură, în urma estimărilor făcute de manageri cu privire la tendinţele activităţii economice. Anchetele indică soldul conjunctural, obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

Astfel, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +4%). Pentru activitatea de fabricare a produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice se estimează cea mai mare creştere (sold conjunctural +38%), urmată de activităţile de fabricare a altor mijloace de transport şi a produselor din tutun (sold conjunctural +35%).

Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -3% pe total industrie prelucrătoare, în timp ce pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +8%).

În construcţii, în perioada octombrie-decembrie se va înregistra o scădere a volumului producţiei (sold conjunctural -19%), precum şi o scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -10%).

În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, se preconizează creştere moderată a acestora (sold conjunctural +7%).

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni tendinţă de  relativă stabilitate a activităţii economice (sold conjunctural +4%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +10%).

Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere a numărului de salariaţi (sold conjunctural +17%) şi creştere moderată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +15%).

Conform estimărilor din luna octombrie 2019, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +6%).

În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +2%).
Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +6%).
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO