Companii

Managerii estimează pentru perioada septembrie-noiembrie creşterea moderată a activităţii în comerţ, precum şi a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţ

Managerii estimează pentru perioada septembrie-noiembrie creşterea moderată a activităţii în comerţ, precum şi a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţ

Autor: Roxana Rosu

28.09.2021, 09:12 763

Managerii estimează pentru perioada septembrie-noiembrie creşterea moderată a activităţii în comerţul cu amănuntul şi servicii, precum şi a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţ, în paralel cu relativa stabilitate a numărului de salariaţi, arată datele publicate marţi de INS

În industria prelucrătoare, managerii preconizează pentru următoarele trei luni stabilitatea volumului producţiei (sold conjunctural +3%). Pentru activitatea de fabricare a produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului se va înregistra creştere accentuată (sold conjunctural +61%).

Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +2% pe total industrie prelucrătoare.

Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere în următoarele trei luni (sold conjunctural +31%).

În construcţii, activitatea va fi stabilă în următoarea perioadă (sold conjunctural -3%), la fel ca şi numărul de angajaţi (sold conjunctural -3%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural +37%).

În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni tendinţă de creştere moderată a activităţii economice (sold conjunctural +15%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +13%).

Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +15%). Managerii societăţilor comerciale estimează creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +36%).

Conform estimărilor din luna septembrie 2021, cererea de servicii (cifra de afaceri) va creşte moderat în următoarele trei luni (sold conjunctural +7%). În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +1%).

Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +15%).

AFACERI DE LA ZERO