Companii

Marius Cristescu, Bega Turism: Vrem să transformăm Timişoara într-un centru regional de conferinţe. Am găzduit congrese internaţionale de 1.000 de persoane în ultimele două luni. Vom transforma o clădire istorică în hotel de cinci stele, cu 10 mil. euro, şi construim de la zero şi un hotel de patru stele

Marius Cristescu

Marius Cristescu

Autor: Mirabela Tiron

09.05.2022, 18:30 233

♦ Cererea pentru evenimente cu participare internaţională este mare după ridicarea restricţiilor ♦ Planul este să ajungem la 800 de camere în Timişoara, faţă de 500 de camere în prezent.

Antreprenorul Marius Cristescu, ce controlează alături de fratele lui compania Bega Turism, cea mai mare firmă de turism din judeţul Timiş, estimează că anul acesta afacerile companiei vor depăşi nivelul din anul 2019, anul de referinţă în turism.

„Centrul de evenimente pe care l-am dezvoltat a atras congrese mari, cu 800-1.000 de persoane, cu participare internaţională. Am găzduit în două luni congrese pe estetică, stomatologie şi alte evenimente. Aprilie a fost o lună foarte bună, în care am avut camerele pline“, a declarat pentru ZF antreprenorul Marius Cristescu. Bega Turism este cel mai mare operator de hoteluri din judeţul Timiş, unde mai activează circa 110 companii hoteliere, potrivit ultimelor date. Antreprenorul spune că dacă nu se introduc iar restricţii 2022 va fi cu siguranţă un an mai bun în turism, având în vedere că lanţul Bega include acum un nou hotel, Ibis.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO