Companii

Markus Wirth, Holcim: Am majorat pretul la ciment cu 10-12% de la inceputul anului

Markus Wirth, Holcim: Am majorat pretul la ciment cu 10-12% de la inceputul anului
19.08.2008, 19:05 45

Holcim Romania, parte a grupului elvetian Holcim, a majorat cu 10-12% pretul cimentului de la inceputul anului, a declarat directorul general al companiei, Markus Wirth (foto). El a precizat ca pretul de vanzare al producatorilor nu este acelasi cu cel practicat in piata, in contextul in care unii dealerii exploateaza zonele unde cererea este mai ridicata prin preturi mai mari. Majorarea preturilor la ciment este influentata de cresterea cheltuielilor, in special ale celor energetice, a precizat directorul Holcim. Wirth a afirmat ca cererea de ciment este in continuare foarte ridicata, in special pe segmentul rezidential si de infrastructura. De altfel, si Carpatcement Holding, unul dintre principalii competitori ai Holcim pe piata cimentului, a anuntat o majorare a preturilor cu 10-15% de la 1 ianuarie 2008. Companiile de constructii au declarat in nenumarate randuri de la inceputul anului ca pretul cimentului a crescut cu circa 20-30%, insa producatorii de ciment afirma ca distribuitorii sunt cei care ulterior majoreaza puternic preturile, ca urmare a cererii ridicate. Consumul de ciment a ajuns anul trecut la 450 kilograme/cap de locuitor, nivel similar cu cel din Ungaria sau Cehia, tari care au acest consum inca de acum 10 ani. Piata cimentului a crescut anual cu circa 2 mil. tone si va ajunge anul acesta la circa 12,5 mil. tone, respectiv la un miliard de euro. Holcim mizeaza anul acesta pe o majorare a vanzarilor cu 20-22%. In 2007, cifra de afaceri a companiei a urcat cu 28%, la 990 mil. lei (296 mil. euro), iar profitul net a scazut cu 34,5%, la 114,5 milioane de lei (34 mil. euro). Compania detine trei fabrici de ciment in Turda, Campulung si Alesd si are aproximativ 1.400 de angajati. Wirth a mai spus ca filiala locala a Holcim negociaza achizitia unor producatori locali de materiale de constructii, fara a preciza care este profilul respectivelor companii, mentionand ca nu sunt specializate in productia de ciment.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO