Companii

Matei Ladea, Omnia Capital: Companiile româneşti pot acum investi în Vest şi să facă acolo performanţă. Noi am mers către Germania şi avem deja un business de 20 mil. euro şi am deschis şi Italia

Conferinţa ZF Logistică, Transporturi & Automotive 2025

Matei Ladea, cofon­dator al Omnia Capital

Matei Ladea, cofon­dator al Omnia Capital

Autor: Bogdan Alecu, Alex Ciutacu

18.04.2025, 16:30 545

Dumagas Transport, preluată în urmă cu doi ani de Omnia Capital, a ieşit pe piaţa internaţională printr-o expansiune accelerată în Germania, unde a efectuat primul transport în urmă cu opt luni, iar businessul a ajuns deja la 20 mil. euro Cea de-a doua piaţă vest-europeană pe care au ieşit este Italia.

Filiala Dumagas Germania a ajuns în opt luni la un vo­lum de business de 20 de milioane de euro şi conti­nuă să se dezvolte, după cum a explicat Matei Ladea, cofon­dator al Omnia Capital, compania de investiţii care a cumpărat transpor­tato­rul Dumagas în urmă cu doi ani, prezent la conferinţa ZF Logistică, Transporturi şi Automotive 2025. „Am deschis anul trecut filiala Duma­gas GmbH în Germania şi am acu­mulat un volum de business de 20 de milioane de euro în opt luni de la în­fiinţare. Avem o flotă de 67 de unităţi bitemp, care lucrează 24 de ore din 24 în circuit constant, în două sau trei schimburi, dacă e nevoie. Nu e o acti­vitate de transport, cât e o activitate de transport şi distribuţie locală“, a spus Matei Ladea, cofondator al Omnia Capital în cadrul Conferinţei ZF Logistică, Transporturi & Auto­motive 2025, organizată de ZF alături de ELI Parks, ING Bank, Grampet Group şi Simon, Iuga & Partners.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro